x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie România, locul trei în UE la creşterea comerţului cu amănuntul, în ianuarie

România, locul trei în UE la creşterea comerţului cu amănuntul, în ianuarie

05 Mar 2019   •   13:07
România, locul trei în UE la creşterea comerţului cu amănuntul, în ianuarie

Slovenia, Irlanda şi România au înregistrat în ianuarie 2018 cel mai semnificativ avans din Uniunea Europeană al comerţului cu amănuntul, comparativ cu perioada similară din 2018, arată datele publicate marţi de Oficiul European de Statistică (Eurostat). 

În zona euro, comerţul cu amănuntul a crescut cu 2,2% în ritm anual, în timp ce în Uniunea Europeană s-a înregistrat un avans de 2,5%. Comerţul cu amănuntul în UE 28 a fost influenţat de faptul că vânzările de combustibili au urcat cu 4,4%, cele de alimente, băuturi şi ţigări s-au majorat cu 2,4%, în timp ce vânzările de produse non-alimentare au crescut cu 2,3% 

În ianuarie, cele mai mari creşteri anuale au fost raportate în Slovenia (11%), Irlanda (8,1%), România (6,7%), singurele scăderi fiind în Finlanda (minus 1,3%) şi Danemarca (minus 0,3%). 

În ianuarie, comparativ cu luna precedentă, comerţul cu amănuntul a crescut cu 1,3% în zona euro şi cu 1,1% în UE 28, după ce în decembrie s-a înregistrat un declin de 1,4% în zona euro şi de 1,3% în Uniunea Europeană. Comerţul cu amănuntul în UE 28 a fost influenţat de faptul că vânzările de produse non-alimentare au crescut cu 1,5%, cele de combustibili cu 1,2%, în timp ce vânzările de alimente, băuturi şi ţigări au crescut cu 0,8%. 

Cele mai mari creşteri lunare au fost înregistrate în Germania şi Malta (ambele cu 3,3%), Estonia şi România (ambele cu 1,9%), scăderi fiind înregistrate în Finlanda (minus 2,1%), Slovenia (minus 1%), Danemarca şi Austria (ambele cu minus 0,7%) şi Belgia (minus 0,4%). AGERPRES

×