x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie România nu va fi invadată de maşini second-hand

România nu va fi invadată de maşini second-hand

de Elena Stan    |    31 Ian 2013   •   21:32
România nu va fi invadată de maşini second-hand
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images
Timbrul de mediu, modificarea programului Rabla şi creşterea gradului de absorbţie de fonduri UE, priorităţile Ministerului Mediului
Intrarea în vigoare a noii formule a taxei auto, denumită în continuare timbru de mediu, nu va duce la invadarea României de maşini second-hand, non-euro, întrucât acestea reprezintă un procent foarte mic în totalul importurilor de autoturisme rulate, a declarat, ieri,  Rovana Plumb, ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice.
“Timbrul de mediu repară formulele greşite ale taxelor auto din ultimii ani, este prima formulă ce vizează în mod real poluarea şi se adaptează la realitatea din România. Prin noul timbru de mediu, se impune mult mai clar principiul poluatorul plăteşte. Noul timbru de mediu va fi o taxă de mediu mult mai autentică, pentru că se calculează, în principal, în funcţie de emisia de CO2 (luată în calcul în întregime pentru timbru, faţă de 30% în legea în vigoare), înscrisă în cartea de identitate a maşinii sau documentele de omologare. Aş vrea să mai spun încă o dată: România nu va fi invadată de maşini second-hand foarte vechi (non-euro), din simplul motiv că acestea reprezintă un procent foarte mic în totalul importurilor de autoturisme second-hand din România!”, a explicat Rovana Plumb, potrivit Agerpres.
Aceasta a menţionat, totodată, că maşinile Euro 3 şi Euro 4 reprezintă un pericol iminent de poluare. “Adevăratul pericol de poluare este reprezentat de maşinile Euro 3 şi Euro 4, care vor fi în circulaţie mai mult timp, şi care vor fi taxate mai mult. Pe scurt, noul timbru menţine cote similare celor din prezent pentru maşinile cu tehnologie Euro 5 (în multe cazuri cotele scad, iar în unele cazuri cresc) şi măreşte cotele pentru maşinile cu tehnologii Euro 4 şi Euro 3”, a explicat Rovana Plumb.

Modificări în programul Rabla
Ministrul Mediului  a declarat că programul Rabla din acest an va suferi modificări semnificative, ce vor depinde de finalizarea timbrului de mediu.
“Rabla va suferi modificări semnificative, dar nu ştim exact. Odată adoptat timbrul de mediu, vom lucra pe noul concept al programului Rabla. Programul Rabla din acest an va pune accent pe identificarea de soluţii mai bune pentru proprietarii de maşini vechi, iar forma finală va fi stabilită după aprobarea bugetului Administraţiei Fondului pentru Mediu”, a declarat Rovana Plumb.

În ceea ce priveşte desfăşurarea programului, ministrul a spus că vrea să-l eficientizeze şi să identifice soluţii mult mai bune pentru proprietarii de maşini vechi. O variantă vehiculată recent de Ministerul Mediului este aceea potrivit căreia numai maşinile non-euro, Euro 1 şi Euro 2 vor face obiectul noului program Rabla, iar valoarea voucherului ar putea ajunge la 1.500 euro de la 3.800 de lei. În prezent, se discută ca tichetul valoric să ajungă direct la cetăţean fără a mai fi nevoie de intermediari, iar în plus se are în vedere renunţarea cumulării a trei vouchere. Administraţia Fondului pentru Mediu a alocat anul trecut 171 de milioane de lei pentru Programul Rabla, sumă care a permis scoaterea din uz a 45.000 de autovehicule mai vechi de 10 ani.

Fondurile europene atrase s-au triplat
O altă prioritate a ministrului Mediului constă în creşterea ratei de absorbţie a fondurilor europene  pe Programul Operaţional Sectorial (POS) Mediu, care a ajuns, la jumătatea lunii ianuarie 2013, la 12,88%, după ce, în mai anul trecut, procentajul era de doar 4,2%. Ultimele luni au marcat o intensificare a eforturilor pentru o mai bună absorbţie a fondurilor europene, reflectată în rezultate concrete. Astfel, dacă în mai 2012 gradul de absorbţie pe POS Mediu era de 4,2%, la jumătatea lui ianuarie 2013 gradul de absorbţie se afla la 12,88%”, a afirmat ministrul Mediului. Potrivit oficialului, alocarea bugetară pentru acest an în cazul Ministerului Mediului este una echilibrată, care stimulează investiţiile şi se bazează pe atragerea banilor europene.

×
Subiecte în articol: timbru de mediu