x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie România poate acorda fermierilor un avans de până la 70% din plăţile directe în această toamnă

România poate acorda fermierilor un avans de până la 70% din plăţile directe în această toamnă

23 Sep 2019   •   18:51
România poate acorda fermierilor un avans de până la 70% din plăţile directe în această toamnă
Sursa foto: oticki/Getty Images/iStockphoto

România va putea acorda fermierilor în această toamnă un avans de până la 70% din plăţile directe şi de până la 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală, în urma unei decizii aprobate de Comisia Europeană, a anunţat, luni, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

„Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, informează beneficiarii care au depus Cererea unică de plată aferentă Campaniei 2019 că, în data de 17 septembrie 2019, a fost aprobată Decizia de punere în aplicare a Comisiei nr. 6536, prin care mai multe state membre ale Uniunii, inclusiv România, sunt autorizate să aplice derogări, în anul de cerere 2019, de la articolul 75 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 în ce priveşte nivelul avansurilor pentru plăţile directe şi pentru măsurile de dezvoltare rurală legate de suprafaţă şi de animale”, se menţionează într-un comunicat al ministerului remis AGERPRES.

Astfel, statele membre pot face plăţi în avans de până la 70% în cazul plăţilor directe enumerate în Anexa I la Regulamentul (UE) 1307/2013 şi de până la 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală menţionat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1306/2013.

Campania de plăţi în avans se va derula în perioada 16 octombrie - 30 noiembrie 2019.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: fermieri madr