România, ţara bogată în strategii antisărăcie

România nu a dus niciodată lipsă de strategii pentru combaterea sărăciei, dar niciuna nu a reuşit să remedieze o stare de fapt care s-a cronicizat în timp. Aşa se face că am ajuns să ne lăudăm cu creşteri economice record, dar şi cu o rată a sărăciei care ne plasează pe primul loc în Uniunea Europeană. Fie că vorbim de strategia de prevenire din 1998, de cea din 2015 sau de artificii precum “coaliţia anti-sărăcie” din 2016, demersurile guvernanţilor nu au reuşit să aducă mai multă prosperitate pentru români.

În octombrie 1998 se lansa Strategia de prevenire şi combatere a sărăciei în România, prezentat ca un document complet, în care, pentru prima dată, “subiectul este abordat multidisciplinar, din toate perspectivele şi cu clare implicaţii practice”. Strategia a fost elaborată de o Comisie de Prevenire şi Combatere a Sărăciei înfiinţată în acelaşi an sub patronajul Preşedinţiei, iar urmarea a fost tipic românească: nu a fost niciodată implementată. În februarie 2001, Guvernul înfiinţează Comisia antisărăcie şi de promovare a incluziunii sociale, care funcţionează până în 2006, timp în care elaborează o serie de cercetări, elaborează primele hărţi ale sărăciei la nivel naţional şi stabileşte noi metodologii. În 2005, Executivul elaborează Memorandumul Comun de Incluziune Socială, pentru ca în 2011 să aprobe Strategia privind reforma în domeniul asistenţei sociale. Intenţiile guvernanţilor nu s-au materializat însă şi în viaţa reală, românii rămând în tot acest timp printre cele mai sărace popoare de pe continent. În ianuarie 2015, ministrul Muncii Rovana Plumb concluziona că sărăcia paralizează comunităţi întregi, arătând că 4,7 milioane de români sunt în pragul sărăciei relative, la o dezbatere pe tema Planului Naţional Anti-Sărăcie şi Promovare a Incluziunii Sociale 2014- 2020. „Nu putem avea o dezvoltare durabilă atât timp cât o parte a societăţii este blocată în sărăcie sau subdezvoltare. Întotodeauna, sărăcia pavează drumul către un discurs extremist, care poate avea consecinţe total nefaste şi grave, astfel că trebuie abordată cu mare atenţie şi găsite soluţii”, spunea atunci ministrul. Iar atenţia deosebită acordată acestui flagel a dus, iată, la o adâncire a sărăciei.

Comitete, coaliţii, strategii şi pachete

În 2015, Guvernul crează Strategia naţională privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei pentru perioada 2015- 2020, pentru ca, un an mai târziu, în aprilie 2016, să înfiinţeze Comitetul “Coaliţia anti-sărăcie”, care avea scopul de a monitoriza implementarea Pachetului Integrat pentru Combaterea Sărăciei. Toate conţineau, sub o formă sau alta, acelaşi lucru: “un plan de acţiune care va permite României să înregistreze progrese considerabile în reducerea sărăciei şi promovarea incluziunii sociale pentru persoanele, familiile și grupurile vulnerabile în următorii ani”. Iată şi cum vedea Comitetul „Coaliţia anti-sărăcie” că trebuiau să meargă lucrurile: cei care au ceva de transmis pentru combaterea acestui flagel să trimită un e-mail la adresa antisaracie@guv.ro. O aplecare aproape cinică care pune mai degrabă accent pe cercetarea unui fenomen, nu pentru înlăturarea sau diminuarea acestuia.

Unul din cinci români e sărac

Strategia naţională de combatere a sărăciei, indiferent de numele său, vizează, în principal, cam aceleaşi lucruri: creşterea gradului de ocupare a persoanelor sărace şi vulnerabile prin programe de activare pe piaţa muncii, creşterea sprijinului financiar pentru persoanele cu venituri reduse şi introducerea stimulentelor pro-activare, promovarea incluziunii sociale a comunităţilor marginalizate printr-o abordare integrată, concentrată asupra copiilor, îmbunătăţirea functionalităţii serviciilor sociale, creşterea rolului economiei sociale, dar şi propuneri de înfiinţare a unui sistem de e-asistenţă socială. Ce s-a întâmplat între timp, este lesne de văzut: unul din cinci români este sărac din cauza veniturilor insuficiente, iar mare parte din aceştia se confruntă cu o sărăcie persistentă, care durează toată viaţa. De asemenea, o treime din populaţie nu-şi permite să cumpere articole pe care şi le-ar dori, mai există copii care nu au mers niciodată la şcoală, iar procentul tinerilor fără o educaţie adcvată este ridicat.

Clasa de mijloc, sub 1%

Între timp, şi alţii văd ceea ce noi ştim deja. Potrivit unui studiu publicat de americani, doar 1% din populaţia României se încadrează în standardele globale ale clasei de mijloc.

A face parte din clasa de mijloc înseamnă să ai suficienți bani pentru acoperirea nevoilor de bază, precum hrană, îmbrăcăminte, adăpost, dar îți mai rămân și pentru produse sau servicii de lux, cum ar fi anumite electrocasnice sau electronice, alimente mai scumpe sau o mașină

Iar imensa majoritate a românilor sunt fie foarte bogaţi, fie foarte săraci. De asemenea, un raport al Băncii Mondiale arăta că România este campioană europeană nu doar la creşterea economică, ci şi la sărăcie: mai bine de un sfert din populaţie trăieşte cu mai puţin de 5,5 dolari pe zi, ceea ce ne plasează pe primul loc în Europa la la rata sărăciei. Pe de altă parte, un român din cinci nu are acces la apă potabilă, iar o treime din noi nu au toaletă cu apă curentă. Iată şi concluzia Tatianei Proskuryakova, director de țară Banca Mondială: “România este o ţară care în medie o duce bine, dar discrepanțele regionale şi sociale nu se reduc, de fapt cresc. Motivul pentru care aceste discrepanțe nu se reduc este slăbiciunea instituţiilor, faptul că sectorul public este incapabil să aplice politici care ar oferi oportunităţi tututor oamenilor din această ţară”.

Milioane de români în deprivare severă

Strategia anti-sărăcie prevede ca, până în anul 2020, nu mai puţin de 400.000 de români să fie scoşi din sărăcie, iar alte surse guvernamenatele vorbeau chiar de 580.000 de persoane. În realitate, însă, nu doar că pauperitatea nu a scăzut, ba chiar creşte. În 2018, nu mai puţin de 3,8 milioane de români se află în deprivare materială severă.

7 milioane de români trăiesc acum în sărăcie

Potrivit definiţiilor comunitare, membrii gospodăriilor care nu își pot permite cel puțin patru din nouă componente considerate esențiale pentru un trai decent se află în deprivare materialăe severe: achitarea cu întârziere a chiriei, utilităților, ratelor la împrumuturi; deținerea unui telefon fix sau mobil; deținerea unui televizor color; deținerea unei mașini de spălat; încălzirea adecvată a locuinței; consumul de carne, pui, pește sau proteine echivalente cel puțin o dată la două zile; posibilitatea de a face față cu resursele proprii, cheltuielilor neprevăzute, echivalente cu 1/12 din valoarea pragului anual de sărăcie; plata unei vacanțe de o săptămână pe an, departe de casă; deținerea unui autoturism personal. Iar în România, circa 30% din copii şi tinerii până în 17 ani sunt în deprivare materială severă, ceea ce le reduce şi mai mult şansele de a se dezvolta normal.

Nu-şi pot plăti facturile

În România anului 2018, cu atâtea strategii de combatere a sărăciei, patru din zece români trăiesc cu mai puţin de 60% din venitul mediu, iar unul din parte nu este capabil să-şi plătească facturile de la o lună la alta. Pragul sărăciei a fost stabilit de Institutul Naţional de Statistică la 544 de lei pentru anul 2016 şi este de aşteptat ca acesta să crească pentru anul 2017, după toate majorările salariale. Circa un milion de români au pensii sub 520 lei şi beneficiază de indemnizaţie socială pentru a atinge acest prag. De asemenea, 1,5 milioane de români înregistrează venituri cât salariul minim brut sau chiar mai puţin, în timp ce peste 500.000 de persoane au beneficiat în ultimul an de ajutoare sociale. Potrivit datelor Eurostat, România se află pe penultimul loc în Uniunea Europeană, cu o pondere de 40% a populaţiei expusă riscului sărăciei sau excluziunii sociale. Doar Bulgaria ne întrece, cu o pondere de 40,4%. Bulgaria a realizat însă o scădere spectaculoasă a sărăciei, de la 49,3% în 2012, la 40,4% în 2016. 

Polii sărăciei

Raportat la Produsul Intern Brut pe cap de locuitor din 2017, cele mai sărace judeţe din România sunt Vaslui (4.343 euro), Botoşani (4.701 euro), Teleorman (5.402 euro), Mehedinţi (5.402 euro) şi Olt (5.615 euro). Prin comparaţie, Bucureşti avea anul trecut un PIB/locuitor de 25.400 euro. Judeţele cele mai sărace sunt şi cele cu şomajul cel mai ridicat: Vaslui- 10,2%, Teleorman- 10%, Mehedinţi- 9,4%, Dolj- 8,8% şi Galaţi- 7,9%. Pe de altă parte, cel mai scăzut şomaj este în Ilfov- 0,6%, Timiş- 1%, Bucureşti- 1,5% şi Cluj- 2,1%.

De la 5, la 7 milioane

“Strategia vizează persoanele şi/sau familiile sărace ale căror venit anual este sub 60% din venitul mediu exprimat per echivalent adult, categorie care, în 2008, număra aproape cinci milioane de români. Obiectivul Guvernului este de a reduce acest număr cu cel puţin 580.000 până în anul 2020. În 2012, numărul acestora era deja redus la 4,8 milione, ceea ce înseamnă că 30 % din obiectiv a fost deja îndeplinit. Din 2012 până în 2020, obiectivul este de a scoate alte 400.000 de persoane din sărăcie (restul de 70% din obiectiv). Populaţia vulnerabilă include grupuri care sunt excluse de pe piaţa forţei de muncă, din sistemul de educaţie, sănătate, locuinţe, şi alte servicii”, se arată în Strategia naţională din 2015. Conform aceluiaşi document, cele mai mari categorii includ copii aflaţi în situaţii dificile, persoane cu dizabilităţi, persoane vârstnice singure sau dependente şi romi, care însumează trei milioane de persoane, însă populaţia estimată ca săracă sau vulnerabilă este de circa cinci milioane de persoane. Trei ani mai târziu, cei cinci milioane de români săraci au devenit şapte milioane.

Strategiile, planurile şi politicile de combatere a sărăciei au eşuat, unul după altul. Ţara noastră are de la an la an mai mulţi săraci, iar guvernanţii nu au descoperit vreo reţetă magică