x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Romanii au dat drumul la curea

Romanii au dat drumul la curea

13 Noi 2004   •   00:00

ECONOMIC
Consumul de carne, oua, lapte, zahar si paste fainoase a crescut fata de anul trecut, arata o statistica a Ministerului Agriculturii. Pentru sfarsitul acestui an se preconizeaza o crestere a consumului de pana la 9% la principalele produse alimentare. Romanii isi fac astfel incalzirea pentru momentul aderarii la Uniunea Europeana, cand potrivit estimarilor consumul va creste si mai mult.

Romanii sunt mai mancaciosi

Consumul de carne, oua, lapte si zahar a crescut substantial fata de anul trecut. Statisticile Ministerului Agriculturii indica o posibila crestere a consumului la principalele produse alimentare de pana la 9%.
IOHANNA ONACA PURDEA

Click pentru a mari imaginea
ESTIMARE. Sarbatorile de iarna vor duce la cresterea consumului de carne si mezeluri
Un an agricol mai bun decat 2003, dar si importuri mai mari de produse alimentare sunt cateva dintre motivele care au generat cresterea consumului de alimentare. Potrivit datelor Ministerului Agriculturii, romanii au fost mai "mancaciosi" in acest an.

CARNE. Comparativ cu primele noua luni ale anului trecut, in 2004 consumul de carne si produse din carne pe cap de locuitor a crescut cu 7,7%. Cifrele arata ca un roman a mancat cu circa doua kilograme de carne mai mult fata de anul trecut, consumul crescand de la 32,4 kg/locuitor la 34,9 kg/locuitor. Carnea de pasare s-a cumparat cel mai bine, consumul de carne de gaina si alte pasari majorandu-se cu 9%, de la 12,2 kilograme pe cap de locuitor la 13,3 kilograme. Si carnea de vita a fost printre preferatele romanilor, consumul fiind mai mare cu 6,9% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Potrivit statisticii, un roman a mancat in acest an 6,3 kilograme de carne de bovina, fata de 5,8 kilograme anul trecut.

Datele centralizate pe primele noua luni arata o crestere a consumului de carne de porc de 6,9%, de la 13,0 kg/locuitor la 13,9 kg/locuitor. Ministerul Agriculturii se asteapta la o crestere insemnata a consumului de carne de porc in perioada Sarbatorilor de iarna.

LACTATE SI OUA. In primele trei trimestre ale acestui an, romanii au baut mai mult lapte si au mancat mai multa smantana, branza si alte produse lactate. Consumul mediu de lactate pe cap de locuitor a crescut de la 174 kilograme la 180 de kilograme, majorarea fiind de 3,4%. Si consumul de oua a fost mai mare in aceasta perioada. Potrivit Ministerului Agriculturii, un locuitor al Romaniei a consumat in primele trei trimestre 232 de oua, fata de doar 228 de oua in aceeasi perioada a anului trecut. Si zaharul a fost un produs mai cautat decat anul trecut. Fiecare roman a consumat 19,2 kilograme de zahar si produse derivate, din ianuarie pana in septembrie, cu 7,3% mai mult fata de anul trecut, cand consumul a fost de 17,9 kilograme.

PROGNOZA. Pentru finele acestui an, Ministerul Agriculturii estimeaza o crestere cuprinsa intre 3,4% si 9%, prognoza bazata pe tendinta permanenta de crestere a efectivelor de animale si a productiilor zootehnice.

MANCAM MAI MULTE PASTE FAINOASE
Click pentru a mari imaginea
ACCESIBIL. Pretul scazut al spaghetelor ii determina pe romani sa manance mai multe paste
In ultimul timp conationalii nostri au prins gustul pastelor fainoase. Astfel ca, de la 1,97 kg de paste cat manca, in medie, un roman in 2000, consumul a crescut la 2,77 kg pe cap de locuitor. Iar din 2014, in stomacul fiecaruia dintre locuitorii plaiurilor mioritice va ajunge, anual, o cantitate de circa 10 kg de paste fainoase, dupa cum estimeaza Ion Raducan, presedintele unuia dintre cei mai mari producatori autohtoni din domeniu. "Romanul mananca spaghete pentru ca sunt ieftine", motiveaza Raducan cresterea consumului.

.

.

MAI PUTINA PAINE
Consumul anual de paine si produse de panificatie in Romania este de 115 kg pe cap de locuitor. Cele mai consumate produse sunt cele fabricate din faina alba de grau care sunt mai putin "hranitoare", in ultimii 10 ani consumul de paine din faina neagra si integrala, bogata in vitamine, saruri minerale si fibre vegetale, scazand. "Consumul de paine scade de la an la an. Daca in 1989, acesta se situa la 600 de grame pe cap de locuitor, zilnic, acum mancam cam 300 de grame. Cu mentiunea ca inainte de revolutie foarte multa paine era cumparata pentru hrana animalelor", a declarat Aurel Popescu, presedintele patronatului Rompan. "Conform statisticilor, comparativ cu 2002, anul trecut romanii au consumat cu 10% mai putina paine. Consider ca aceasta scadere nu este reala, o parte din ea reprezentand, in fapt, evaziunea fiscala", a declarat presedintele Rompan. "In perspectiva, consumul de paine se va reduce. E mersul normal al lucrurilor, avand in vedere ca pe piata apar alte si alte produse de consumat: cereale, paste fainoase", spune Popescu. Comparativ, un francez mananca in jur de 160 de grame de paine pe zi. "In Romania exista o traditie a consumului de paine, mai ales la tara, unde ti se spune "mananca si cu paine, sa te saturi". Si poate fi vorba si de saracie", considera Popescu. (Florina Zainescu)

INTEGRARE
Consumul de produse alimentare va creste pe masura ce tara noastra se va apropia de momentul integrarii. Incepand din 2000, conationalii nostri au inceput sa se trateze cu portii de mancare din ce in ce mai generoase, potrivit unui studiu realizat de Ministerul Agriculturii. Daca anul trecut consumul de lapte a fost de 231 de litri, in 2007 fiecare roman va consuma aproximativ 255 de litri. Consumul de sucuri si bauturi racoritoare este estimat sa creasca de la 60 de litri/an in prezent pana la 65 de litri/an in 2007. Consumul de carne si produse din carne este estimat sa creasca de la 60 de kilograme/an la 63,2 kilograme/an.
×