x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Românii au scos din ţară 12,53 miliarde de euro

Românii au scos din ţară 12,53 miliarde de euro

de Daniela Ivan    |    11 Apr 2018   •   15:09
Românii au scos din ţară 12,53 miliarde de euro
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Importurile de mărfuri au totalizat peste 12,53 miliarde de euro în primele două luni ale acestui an. Valoarea este cu 1,53 miliarde de euro mai mare decât în perioada similară a anului trecut, potrivit datelor de la Statistică.

În topul importurilor se află maşinile şi echipamentele pentru transport, care au însumat 4,65 miliarde de euro, peste un sfert din banii cheltuiţi pe mărfurile aduse din afara ţării în lunile ianuarie şi februarie. Vestea bună este că pe acest segment de mărfuri România a ieşit în câştig, în sensul că vânzările în afara ţării au devansat importurile cu 640 milioane de euro.

Alte 2,5 miliarde de euro au fost cheltuiţi pe importuri de mărfuri manufacturizate, adică pe frigidere, aragaze, haine, încălţăminte etc. Această categorie de produse aduce un mare deficit comercial având în vedere că exporturile depăşesc cu puţin 1,82 miliarde de euro.

Produsele chimice şi derivatele aduc o gaură de peste 1,2 miliarde de euro comerţului românesc în raport cu cel internaţional. În condiţiile în care aproape toate combinatele chimice româneşti sunt pe butuci, agricultura se tratează cu chimicale din import, iar industria petrochimică produce mai mult pe lohn, adică importă toate substanţele necesare obţinerii produsului final.

Firmele care comercializează combustibili au început să importe masiv benzină şi motorină din ţări non-UE, unde preţurile sunt mult mai mici. În primele două luni din acest an, importurile au totalizat 959,9 milioane de euro, iar exporturile au fost de numai 490,5 milioane de euro.

Mărfurile alimentare au scos din ţară  933,5 milioane de euro în primele două luni ale anului. Cu 9,6% mai mult decât în primele două luni ale anului trecut.

Exporturile nu ţin pasul cu importurile

Dacă în primele două luni ale anului trecut, România a exportat mărfuri în valoare de 9,749 miliarde de euro, în perioada similară a acestui an exporturile au ajuns la 10,880 miliarde de euro, deci a avut loc o creştere de numai 1,13 miliarde de euro. Astfel, deficitul balanţei comerciale a fost de 1,6574 miliarde de euro în primele două luni ale anului, cu 398,1 milioane de euro mai mare decât cel înregistrat în primele două luni ale anului trecut.

 

×
Subiecte în articol: importuri marfuri 2018