x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Românii călătoresc la low-cost

Românii călătoresc la low-cost

de Elena Stan    |    30 Sep 2009   •   00:00
Românii călătoresc la low-cost

Companiile aeriene low-cost au reuşit să supravieţuiască recesiunii economice prin reducerea tarifelor la călătorii, promoţii şi introducerea de curse către noi destinaţii.



În timp ce marii operatori iau decizii de restrângere a activităţilor pentru a face faţă crizei economice, operatorii low-cost de pe piaţa internă au reuşit să înregistreze creşteri. "Anul acesta, segmentul low-cost va înregistra o creştere de 20%-25%, iar, pentru 2010, creşterea estimată este de doar 10%. În acest moment, numai pe transporturi interne piaţa low-cost valorează în jur de 160 milioane euro", spune Adrian Ionaşcu, directorul general al companiei aeriene Blue Air.

Principalul concurent al companiei autohtone low-cost Blue Air este compania Wizz Air, urmată de easyJet, Germanwings şi Ryanair.

CERERE MARE
Preţurile mici şi acoperirea unor zone cât mai vaste, precum şi gustul românilor pentru plimbările cu avionul au determinat rezultate neaşteptate pentru companiile low-cost. "În primele opt luni din 2009, la nivelul întregii reţele, am transportat mai mult de 5 milioane de pasageri, în creştere cu 30% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În acelaşi interval, în România, am transportat peste un milion de pasageri, o creştere cu 90% faţă de perioada similară a anului trecut", a spus Nataşa Kazmer, director Comunicare al Wizz Air.

"În primele şase luni ale anului, compania românească low-cost Blue Air a transportat peste 200.000 de pasageri, în creştere cu 10,43% faţă de perioada similară din 2008, când a înregistrat 182.000 de pasageri. Pentru acest an, Blue Air şi-a propus să transporte 1,7 milioane de călători. Conducerea companiei estimează pentru acest an o cifră de afaceri de 170 de milioane de euro, în creştere faţă de 2008, când cifra de afaceri a fost de 124 de milioane de euro", potrivit datelor transmise de companie.

De asemenea, numărul pasagerilor easyJet, companie prezentă şi în România, a urcat cu 4,7% în august, comparativ cu perioada similară din 2008, ajungând la 4,8 milioane, potrivit presei internaţionale. "Compania Germanwings a înregistrat în august o creştere a procentului locurilor ocupate cu 0,4%, ajungând la 87,3%. Deşi a înregistrat o scădere de 6,9% a numărului pasagerilor, compania şi-a păstrat avansul faţă de competitorii săi. Datorită reducerii capacităţii liniei aeriene, am reuşit creşterea numărului de locuri ocupate", a declarat Thomas Winkelmann, purtătorul de cuvânt al companiei.




Germanwings a anunţat că va înregistra creşteri începând cu jumătatea iernii acesteia, în pofida trendului pieţei. "Pentru 2010, operatorul german va înregistra creşteri situate într-o marjă de două cifre procentuale", a afirmat Thomas Winkelmann, purtătorul de cuvânt al companiei.


Falimente globale
În timp ce companiile care operează pe piaţa românească prosperă, la nivel mondial, piaţa low-cost a rămas fără doi mari jucători importanţi. Compania italiană MyAir şi slovacii de la SkyEurope au fost forţaţi ca, în urma crizei financiare, să intre în procedură de faliment. Milioane de călători au fost afectaţi de falimentul celor două companii. În România, falimentul a fost simţit la nivelul Aeroportului din Băneasa, care avea de încasat sume importante de la cei doi datornici. "MyAir şi SkyEurope datorează împreună 1,8 milioane de euro Aeroportului Băneasa", potrivit declaraţiilor secretarului de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, Marin Anton.

CURSE NOI
De la sfârşitul lunii viitoare, Germanwings va realiza până la cinci curse zilnic, cu plecare spre Hamburg, Veneţia, Salzburg, Klagenfurt, Manchester, Fuerteventura, Gran Canaria şi Tenerife. În plus, începând cu vara viitoare, compania va opera zboruri spre Madrid, Copenhaga şi insula grecească Santorini.
"Wizz Air începe să opereze de luna aceasta noi rute spre Napoli, Catania şi Forli/Bologna.

Tarifele pentru o singură călătorie cu toate taxele incluse încep de la 70 de lei", a explicat Nataşa Kazmer. Compania Blue Air a pus
în vânzare 30.000 de bilete în perioada 7-11 septembrie cu preţuri de la 13 euro, cu toate taxele incluse pentru călătorii care se pot realiza în perioada 25 octombrie - 28 martie 2010.

×
Subiecte în articol: economic romania low-cost zboruri