x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Românii din străinătate au trimis acasă 3 miliarde euro

Românii din străinătate au trimis acasă 3 miliarde euro

de Adrian Stoica    |    13 Noi 2019   •   11:01
Românii din străinătate au trimis acasă 3 miliarde euro
Sursa foto: Pukkascott/Getty Images/iStockphoto

Sumele de bani trimise de rezidenţii din UE către ţări din afara Uniunii Europene, denumite transferuri personale, s-au ridicat la 35,6 miliarde de euro în 2018, în creştere comparativ cu 32,6 miliarde de euro în anul anterior, în timp ce intrările în UE au totalizat 10,9 miliarde de euro, un nivel similar cu acela din 2017, arată datele publicate marţi de Eurostat. Acest rezultat a dus la un sold negativ pentru Uniunea Europeană, de minus 24,6 miliarde de euro, în comparaţie cu restul lumii.

 

Anul trecut, statele membre care au înregistrat cele mai mari intrări de fonduri de pe urma transferurilor personale au fost Portugalia (3,6 miliarde de euro), România (3 miliarde de euro), Polonia (2,9 miliarde de euro), Marea Britanie (2,3 miliarde de euro) şi Italia (două miliarde de euro). În consecinţă, Portugalia (cu 3,1 miliarde de euro proveniţi din interiorul UE), România (cu aproape 2,7 miliarde de euro din UE) şi Polonia (2,5 miliarde de euro) se situează în topul ţărilor care au înregistrat cele mai mari surplusuri de pe urma transferurilor personale de fonduri, în 2018.

 

Unde au plecat banii

În cazul României, intrările de fonduri de pe urma transferurilor personale s-au ridicat anul trecut la 2,977 miliarde de euro, dintre care 2,661 miliarde de euro din interiorul UE şi 316 milioane de euro din afara UE, în timp ce ieşirile au fost de 263 milioane de euro, dintre care 172 de milioane de euro au mers în interiorul UE şi 91 milioane de euro, în afara UE.

 

Valoarea transferurilor personale a atins anul trecut cel mai mic nivel începând cu 2016, românii trimiţând atunci acasă 3,15 miliarde de euro, iar în 2017, suma de 3,8 miliarde de euro.

 

În rândul statelor membre, cele mai mari ieşiri de transferuri personale în 2018 s-au înregistrat în Franţa (11,4 miliarde de euro), Spania (7,7 miliarde de euro), Marea Britanie (7 miliarde de euro), Italia (6,5 miliarde de euro) şi Germania (5,2 miliarde de euro). De asemenea, ţările membre care au înregistrat cele mai mari deficite de pe urma transferurilor personale de fonduri sunt Franţa, cu un deficit de 10,5 miliarde de euro, urmată de Germania - 5,1 miliarde de euro, Marea Britanie - 4,7 miliarde de euro şi Italia - 4,5 miliarde de euro.

 

 

×