x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Romgaz vrea să preia un combinat de îngrăşăminte chimice de la Interagro, în contul datoriilor

Romgaz vrea să preia un combinat de îngrăşăminte chimice de la Interagro, în contul datoriilor

02 Iul 2018   •   14:01
Romgaz vrea să preia un combinat de îngrăşăminte chimice de la Interagro, în contul datoriilor

Romgaz doreşte preluarea unui combinat de îngrăşăminte chimice de la Interagro, în contul datoriilor pe care le are acest grup către producătorul de gaze, a declarat, luni,  Liviu Nistoran, preşedintele Consiliului de Administraţie al Romgaz. 

"Interagro (companie aflată în insolvenţă - n.r.), are mai multe combinate şi are o datorie mare la Romgaz, astfel că ne gândim că am putea recupera această datorie printr-o dare în plată a unui combinat de îngrăşăminte chimice, pentru că există asigurată piaţa de desfacere. Am trimis o notificare în acest sens administratorului judiciar al Interagro în urmă cu trei-patru săptămâni", a spus Nistoran. 

El a refuzat să spună care dintre combinate este în atenţia Romgaz, precizând că nu există încă un accept al administratorului judiciar al Interagro pentru a se publica această informaţie. 

"Nu avem până acum niciun buget şi nicio locaţie pe care să o avem în vedere pentru acest proiect. Adunarea Generală a Acţionarilor Romgaz a aprobat diversificarea produselor pe care Romgaz să le comercializeze şi alegem petrochimia, întrucât aşa am avea o valoare adăugat mult mai mare pentru gazul pe care îl extragem", a continuat oficialul Romgaz. 

Odată cu exploatarea resurselor de gaze din Marea Neagră, pe piaţă va fi un excedent de gaze, a explicat Nistoran. 

"Soluţia noastră pentru acest excedent sunt, pe de o parte, centralele electrice pe gaz, iar, pe cealaltă parte, petrochimia", a arătat el. 

Nistoran a participat, luni, la o conferinţă pe tema oportunităţilor României pe piaţa energetică, în contextul preşedinţiei române la Consiliul UE. 

Romgaz construieşte în prezent o termocentrală pe gaze nouă la Iernut şi analizează un nou proiect privind o centrală de 400 de MW la Deva, unde investiţia va fi de circa 300 de milioane de euro. AGERPRES

×
Subiecte în articol: romgaz liviu nistoran