x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Rompetrol Rafinare a prelungit pentru încă trei ani o facilitate de credit de 360 milioane de dolari

Rompetrol Rafinare a prelungit pentru încă trei ani o facilitate de credit de 360 milioane de dolari

20 Apr 2018   •   19:28
Rompetrol Rafinare a prelungit pentru încă trei ani o facilitate de credit de 360 milioane de dolari

Compania Rompetrol Rafinare a prelungit, pe o perioadă de trei ani, o facilitate de credit multivalută (dolari, lei şi euro) în valoare de 360 milioane dolari, încheiată în aprilie 2015, se arată într-un comunicat al companiei remis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Societatea beneficiază, totodată, de opţiunea de a mai prelungi ulterior durata contractului cu încă doi ani.

"În vederea acestei prelungiri, societatea împreună cu alte societăţi din grup, KMG International N.V., KMG Rompetrol S.R.L., Rompetrol Downstream S.R.L, KazMunayGas Trading AG, a încheiat la data de 20 aprilie 2018 cu, printre altii, creditorii care au acordat facilitatea menţionată, şi anume ING Bank N.V. prin ING Bank NV Amsterdam - Sucursala Bucureşti, Banca Comercială Română SA, Raiffeisen Bank S.A. şi UniCredit Bank S.A. un acord suplimentar ('Acordul Suplimentar') la contractul de credit în vederea modificării anumitor termeni şi condiţii şi a prelungirii termenului de rambursare a facilităţilor pe o perioadă de înca 3 ani, Societatea beneficiind totodată de opţiunea de a mai prelungi ulterior durata contractului cu încă 2 ani, şi, de asemenea, va modifica documentele auxiliare aferente în mod corespunzător", se precizează în comunicatul citat.

Rompetrol Rafinare a încheiat anul 2017 cu un profit net consolidat în valoare de 21,925 milioane de dolari, în scădere cu 62% faţă de cel obţinut în 2016, potrivit rezultatelor companiei, remise AGERPRES.

Rezultatul companiei, de aproape 22 de milioane de dolari, a fost realizat pe fondul unor recorduri istorice de producţie înregistrate atât de rafinăria Petromidia Năvodari, cât şi de rafinăria Vega Ploieşti.

Rompetrol Rafinare este companie membră a KMG Internaţional care deţine, direct şi indirect, 54,63% din acţiuni, şi statul român, prin Ministerul Energiei - 44,69%. AGERPRES

×
Subiecte în articol: rompetrol rafinare