x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Săptămâna Financiară / Isărescu a asmuţit leul pe bănci

Săptămâna Financiară / Isărescu a asmuţit leul pe bănci

27 Oct 2008   •   00:00

Ţările Americii Latine, Asiei şi Europei Centrale şi de Est au avut un punct comun: deprecierea monedelor.



România se pare că a fost singura ţără din regiune a cărei monedă nu s-a depreciat. Ba, dimpotrivă, în timpul în care forintul maghiar şi zlotul polonez pierdeau procente importante, cursul nostru de schimb scădea până la 3,57 lei/euro. Iar guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, îşi savura victoria încununată prin respingerea atacului asupra leului, spu­nând că "cei care au anticipat greşit şi-au primit porţia". Din acest război ştim care sunt beneficiile, cel puţin pe termen scurt, însă nu ştim care sunt costurile pe termen lung.

În cele din urmă, BNR a decis "îngheţarea" dobânzilor la de­po­zi­tele atrase. Clienţii băncilor care aveau le­ga­te îm­pru­mu­tu­rile de ROBOR sunt astfel asiguraţi de pe urma tran­sferului de costuri dintr-o perioadă cu turbulenţă. De­ci­zia BNR să nu vină decât să confirme restabilirea norma­li­tă­ţii.

×
Subiecte în articol: economic