x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Sărbătorile Pascale nu vor afecta preţul la ouă

Sărbătorile Pascale nu vor afecta preţul la ouă

12 Mar 2010   •   00:00

Afirmaţiile false legate de calitatea ouălor provenite de la găinile crescute în baterii, marcate cu cifra 3, vor face ca preţul de vânzare al ouălor în preajma Sărbătorilor Pascale să rămână la nivelul de 0,3 lei, pe bucată, fără TVA, a declarat Ilie Van, preşedintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România (UCPR), potrivit Agerpress.

Oricum, preţul ouălor din România este cel mai mic din ţările Uniunii Europene, a explicat acesta.

'Crescătorii de păsări vând la ora actuală ouăle mari, de calitatea I, cu 0,3 lei pe bucată, dar preţul mediu variază între 0,28 şi 0,29 lei pe bucată, fără TVA. La ora actuală, în România se înregistrează la ouă cel mai mic preţ din UE, unde media este de 0,34 -0,35 lei/bucată', a spus Van.

Potrivit UCPR, cei aproximativ 12 milioane de locuitori urbani ai României consumă lunar circa 100 de milioane de ouă, dar în perioada Sărbătorilor Pascale consumul creşte cu circa 50 la sută.

'Găinile din gospodăriile ţărăneşti reprezintă 70-80 la sută din totalul găinilor din România şi acestea produc ouă în mod masiv începând cu lunile martie-aprilie ale fiecărui an', a spus preşedintele UCPR.

În mod normal, cererea de ouă este acoperită aproape în totalitate de pe piaţa internă, importurile fiind sub 10 la sută din producţia internă, anul trecut fiind importante circa 250 milioane ouă.

În complexele industriale şi în gospodăriile ţărăneşti se produc anual în jur de 5,5 miliarde de ouă.


×
Subiecte în articol: preţuri paste redactie oua paste