x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Schimbari din 2007 - Trei feluri de pensii

Schimbari din 2007 - Trei feluri de pensii

de Eugenia Mihalcea    |    26 Sep 2006   •   00:00
Schimbari din 2007 - Trei feluri de pensii

Anul viitor, romanii vor putea cotiza pentru pensii private facultative, pe langa cele private obligatorii si cele de la stat. Cine risca mai mult poate castiga pe termen mai scurt, in schimb, pe termen lung, riscurile sunt minime.

Un milion de persoane va contribui la pensiile private facultative pana in 2010. Previziunea facuta de Varujan Vosganian, presedintele Comisiei de buget, finante, banci din cadrul Senatului, apare in contextul in care esalonul III - pensiile private facultative - va fi functional de la 1 ianuarie 2007. Cine poate cotiza pentru pensiile private facultative? Orice persoana angajata, care poate contribui cu maximum 15% din salariul brut, conform legii. De asemenea, pot exista forme contractuale intre angajat si angajator, care pot contribui la un fond de pensii private, pentru fidelizarea salariatului, de exemplu, sau pentru imbunatatirea pietei muncii.

OBLIGATORII. Intrebarea apare insa in privinta esalonului II, adica a pensiilor private obligatorii. Acestea ar putea fi functionale de la 1 iulie 2007. Mai exact, potrivit legii, introducerea fondurilor de pensii administrate privat consta in transferul a doua procente din contributia salariatului la asigurarile sociale, in prezent de 8%, din gestionarea statului in cea privata. Legea spune insa ca nu vor participa la acest sistem decat persoanele de maximum 45 de ani, iar structura plasamentului va fi cu risc scazut.

ALTI BANI. Rezultatul va fi un deficit la bugetul de asigurari sociale, care se va ridica, in 2007, la 150 de milioane de euro, reprezentand 0,1%-0,2% din PIB, dupa cum a adaugat senatorul Varujan Vosganian. "Pentru 2008, calculele estimative arata ca deficitul se va ridica la 300-400 de milioane de euro. Suma va fi acoperita fie prin cresterea gradului de colectare a contributiilor la bugetul asigurarilor sociale, mai ales din zona gri a economiei, fie prin contractarea de imprumuturi de stat", a afirmat Vosganian. Daca in privinta deficitului nu se stie inca cine il va acoperi - contribuabilii, prin cotizatii mai mari, sau statul, prin imprumuturi, nici data de 1 iulie 2007 nu este foarte sigura. Presedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), Mircea Oancea, a afirmat ca introducerea fondurilor de pensii administrate privat depinde si de crearea sistemului informatic necesar pentru realizarea sistemului de plati.

GARANTII
"Oamenii manifesta o reticenta normala in a se angaja si a depune bani. Dar riscurile in privinta sistemului de pensii private facultative sunt foarte mici".

SISTEM
"Practic, in acest moment nu exista dotarea tehnica la nivelul ANAF si CNPAS pentru realizarea platilor individuale pentru fiecare contribuabil la bugetul de asigurari sociale. Speram ca pana la jumatatea anului viitor sistemul informatic sa intre in functiune" - Mircea Oancea, presedintele CSSPP
×
Subiecte în articol: economic pensii private