x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Scumpirea ţigărilor, hei-rupism fiscal 

Scumpirea ţigărilor, hei-rupism fiscal 

02 Aug 2019   •   10:22
Scumpirea ţigărilor, hei-rupism fiscal 

JTI consideră că intenția Guvernului de a mări acciza din septembrie aruncă în aer predictibilitatea fiscală și planurile de afaceri.

Acciza la ţigarete urmează să se majoreze de la 483,74 lei la 503,97 lei/1.000 de ţigarete. Inițiativa anunțată este argumentată prin alinierea la Directiva UE care prevede că incidența accizei în prețul mediu ponderat trebuie să fie 60%. Directiva stabilește însă și modul în care crește acciza: de la 1 ianuarie al celui de al doilea an după ce incidența scade sub 60%, arată JTI. „Nu contestăm dreptul Guvernului de a crește taxele și ne conformăm legii, dar solicităm echilibru și predictibilitate. Din nou, se face politică pe termen scurt și pe genunchi. Acest hei-rupism dăunează grav mediului economic, pentru că planurile de afaceri sunt date peste cap”, a declarat Gilda Lazăr, director JTI. De asemenea, Guvernul vrea reducerea numărului de secretari de stat, eliminarea sporului pentru condiţii grele şi vătămătoare şi taxarea pensiilor care nu se bazează pe contributivitate.

 

×
Subiecte în articol: tigari scumpiri