x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Se reduce TVA-ul  pentru îngrăşăminte

Se reduce TVA-ul  pentru îngrăşăminte

de Adrian Stoica    |    04 Sep 2019   •   14:55
Se reduce TVA-ul  pentru îngrăşăminte
Sursa foto: fotokostic/Getty Images/iStockphoto

Comisia de buget-finanţe a Camerei Deputaţilor a dat ieri raport favorabil unui proiect de lege iniţiat de fostul preşedinte al PSD, Liviu Dragnea. care prevede reducerea TVA de la 9 la 5% pentru îngrăşăminte, fertilizatori naturali şi seminţe utilizate în agricultură. Potrivit proiectului de modificare a Codului fiscal, se reduce TVA de la 9 la 5% pentru îngrăşăminte, fertilizatori naturali şi pesticide utilizate în agricultură, seminţe şi alte produse destinate însămânţării sau plantării, precum şi pentru prestările de servicii de tipul celor specifice utilizate în sectorul agricol. Deputaţii din comisie au decis ca această reducere să se aplice începând cu data de 1 ianuarie 2020. 

Proiectul de lege, care urmează să fie supus votului plenului Camerei Deputaţilor, a fost adoptat şi de Senat.

×