x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Sfaturi pentru agricultori. Ajutoare de minimis în valoare de peste 3000 Euro – sprijinul acordat fermierilor

Sfaturi pentru agricultori. Ajutoare de minimis în valoare de peste 3000 Euro – sprijinul acordat fermierilor

23 Ian 2017   •   20:44
Sfaturi pentru agricultori. Ajutoare de minimis în valoare de peste 3000 Euro – sprijinul acordat fermierilor

Din cauza iernii cu care ne confruntăm, mulți fermieri au avut de suferit în urma intemperiilor provocate de natură. Sere și solarii au fost distruse de căderile masive de zăpadă din ultima vreme, lăsând în urmă zădărnicia muncii depuse de cultivatori în ultimii ani.


Însă, în ciuda pagubelor imense, noul guvern la dă speranțe fermierilor. Acesta a promis că le va oferi fermierilor români ajutoare substanțiale pentru sectoarele deficitare, dar și pentru acoperirea parțială a pagubelor din sectorul agricol.

Potrivit proiectului Ordonanței care stabilește măsuri privind reglementarea unor programe pentru susținerea produselor deficitare în domeniul agriculturii și al creșterii animalelor, se aprobă instituirea de scheme de ajutoare de minimis/ajutoare de stat pentru programe de susținere a produselor deficitare în domeniul agriculturii și al creșterii animalelor, identificate pe piața românească, conform balanței comerciale.

În anul 2017, produsele deficitare au fost declarate carnea de porc și tomatele. Astfel, fermierii care se ocupă de creșterea porcilor sau de cultivarea tomatelor vor primi ajutoare substanțiale.

Resursele financiare necesare acordării ajutoarelor de minimis/ajutoare de stat se ..........

Citește mai mult AICI

×