x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Sistemul de pensii, considerat "prea generos cu unele persoane"

Sistemul de pensii, considerat "prea generos cu unele persoane"

11 Iun 2009   •   00:00

Sistemul de pensii din România a devenit prea generos cu unele categorii de contribuabili, a declarat în cadrul unui seminar privind piaţa de capital, Mihai Constantin Şeitan, consilier de Stat în Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS): "Având în vedere problemele demografice cu care se confruntă România, consider că sistemele de pensii au devenit prea generoase".



El a adăugat că există mult prea multe "portiţe" legislative care permit multor persoane să iasă la pensie înainte de termen. "Pensiile trebuie calculate în funcţie de nivelul de contribuţie al fiecărui angajat, cât timp a fost în câmpul muncii. Nu este normal ca un milion de oameni, cât se înregistrează în prezent, să fie pensionaţi pe caz de boală", a subliniat consilierul MMFPS.

Şeitan a precizat că actuala criză economică a lovit nu numai piaţa pensiilor publice şi private din România, ci şi din alte ţări, fie din spaţiul european, fie din afara acestuia. "Criza financiară a lovit teribil de mult sistemul de pensii. Pierderile înregistrate în valoarea activelor fondurilor obligatorii de pensii, în decursul anului 2008, a variat, la nivel mondial, între 8 şi 50 la sută", a spus Şeitan, citat de Agerpres.

Potrivit datelor Comisiei pentru Supraveghere a Sistemului de Pensii Private din România (CSSPP), după un an de la lansarea Pilonului II, România este a doua piaţă din regiune ca număr de clienţi (cu aproape cinci milioane de participanţi), după Polonia. Totodată, la 30 aprilie 2009, circa 70 la sută dintre activele fondurilor de pensii administrate privat erau plasate în ţară, restul fiind investite în afara României. Volumul de active administrat se cifra la acelaşi termen la 318 milioane de euro. În privinţa cotei de piaţă a fondurilor de pensii private, ING continuă să deţină supremaţia cu 33,9 la sută, locul secund fiind ocupat de Allianz Ţiriac cu 25 de procente.

Conform statisticii întocmite de MMFPS, la finele lunii aprilie erau înregistraţi în sistemul public de pensii 5,5 milioane de pensionari. Valoarea medie a pensiei era de 648 de lei, iar punctul de pensie ajunsese la 718,4 lei.

×
Subiecte în articol: economic pensii