x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Smecheria RAFO prinde contur

Smecheria RAFO prinde contur

29 Iun 2004   •   00:00

Planul de salvare a gaurii negre RAFO a fost anuntat de administratorul judiciar, societatea Sierra Quadrant.

Planul de reorganizare poate sa reuseasca doar prin conversia datoriilor istorice in actiuni, iar acestea sa fie preluate de stat - aceasta este "strategia" de inghitire a galustii de 200 de milioane de dolari - cat reprezinta povara pe bugete a rau-platnicei RAFO.

Sierra Quadrant a prezentat, dupa doua luni de la desemnarea ca administrator judiciar, raportul privind evaluarea rafinariei, care nu aduce nici o lumina asupra raspunderilor celor care au adus RAFO in stare de faliment. La fel ca in cazul Darmanesti, adusa la sapa de lemn de acelasi Corneliu Iacobov, raportul nu descopera vinovati pentru gestiunea catastrofala. Era chiar o mare stire daca administratorul judiciar ar fi avut curajul sa nominalizeze vreun lider al grupului de la Bacau care s-a infruptat din RAFO pe seama statului.

Strategia

Corneliu Iacobov, cel care a pus stampila pe multe operatiuni din care bugetul ramane cu buza umflata, a anuntat si el de mai mult timp planul preluat acum drept valabil si de Sierra Quadrant, devenita in instanta trompeta afaceristului. Florin Dragomir, cel care a dat vestea ca nu poate nominaliza persoanele carora le-ar fi imputabila starea de insolventa, a acceptat la presiunea ziaristilor sa admita ca "administratorul judiciar este obligat sa identifice cuantumul sumelor ce pot fi recuperate de la persoanele implicate, respectiv factorii de decizie care au reprezentat societatea in fata tertilor".

Dorinta celor care au praduit RAFO si bugetul statului este sa se faca uitate raspunderile fostilor actionari. Ca atare, un sir de manevre, de vanzari si cesiuni de actiuni au adus in final in postura de actionar la RAFO pe Balkan Petroleum. Societatea se prezinta ca firma britanica, dar reporterii de investigatie ai Jurnalului National au demontat acest esafodaj, descoperind originea damboviteana a ac-tionariatului.

Planurile lui Iacobov, Tender, Frank Timis sunt date peste cap daca RAFO intra in faliment si nu in reorganizare judiciara. Justitia nu a dat un raspuns clar la situatia RAFO, ceea ce permite celor care au prejudiciat pe contribuabili de 200 de milioane de dolari sa joace in continuare pe cartea onestitatii. (C. Florea)

Rafinarie pentru grupul de la Bacau

RAFO a fost privatizata in octombrie 2001 in favoarea clientului politic Corneliu Iacobov, lider local al PSD si membru de baza al Grupului de la Bacau. Acest grup de interese, nominalizat de presa ca atare, are ca membri marcanti pe domnii Hrebenciuc, Iacobov, fratii Sechelariu, Umbrarescu, Dan Matei Agathon. Iacobov si asociatul Canion Servicos au cumparat RAFO de la stat care le-a anulat si o parte a datoriei, pe langa alte facilitati acordate investitorului - scutire de TVA si taxe vamale, amanari la plati. Acestea nu au servit decat proprietarilor, deoarece RAFO a acumulat datorii de peste 200 de milioane catre buget si furnizorii de petrol. In 2003 a aparut ca proprietar Balkan Petroleum, de cadavrul RAFO agatandu-se si Gabriel Bivolaru, si fratii Iancu prin VGB, si sora lui Bivolaru. Acum urmeaza ca fiecare contribuabil sa dea cate 10 dolari din buzunar pentru linistea si bunastarea celor de mai sus.

×
Subiecte în articol: economic rafo