Soluţii de avarie / Ghid de criză

"Vă dau o chestie care a mers şi pe vremea crizei lui Nea Nicu: picurătorul. Să zicem că te bărbiereşti, dar nu laşi apa să curgă, ca nesimţitul. Te costă. Invenţia mea te lasă să consumi fără să risipeşti şi fără să strici obărtaiul. Merge şi la duş, te stropeşti, închizi, te săpuneşti, deschizi…" - Marcu Bică, inventator­ social

Cum să faci faţă crizei? Cum să tră­ieşti aproape decent când trăieşti prost? Istoria e plină de idei de supravieţuire, prezentul la fel, Discovery ne arată me­reu un ins care trăieşte bine mersi în de­şert sau junglă, românul are o bună ex­pe­rienţă şi, cu puţin noroc, poate ieşi din criza mondială cu faţa curată şi, de­sigur, cu viaţă. Bune obiceiuri descoperi în Japonia, unde criza durează de ani buni. Şi în Finlanda, America, Africa. De pildă, haitienii, care s-au născut cu criza-n gât, trăiesc, atâta cât apucă, din turtoiul de pământ, o nenorocire. Lumea se scutură înspăimântată în faţa crizei, dar o dă şi pe anecdote. Îndemn pe Wall Street: dacă tot ne prăbuşim, s-o facem cu stil. Echivalentul "creditului crunch", credit amărât, de criză, sunt cântecele dedicate creditului crunch. Deci, cum s-o scoţi la capăt când îţi fuge pământul de sub picioare? În aceste pagini veţi întâlni idei simple, venite de la oameni simpli, aflaţi mai mereu sub vremi, soluţii ieftine de economisit, multe idioate, din anii când românul muncea nu gândea, dar ţinea morţiş să supravieţuiască, practici de la poalele Carpaţilor sau de aiurea, unele din perioada crizei celebre dintre războaie. Idei de la unul la altul, din istorie, din cărţi, din povestitul neamurilor. Criza poate să vină, viitorul sună bine.

Miroase a tocană de cartofi prin­tre blocuri, se ascute lupta de cla­să, de criză, ori noi ori ea. In­dus­tria covrigilor prinde aripi, biscuiţii Eugenia s-au stilizat până la dispariţie la aceleaşi preţuri, second-hand-urile dau în brânci, s-au reactivat meseriaşii octogenari, cizmari şi croitori. Strategie la în­de­mână: te întinzi cât îţi e plapuma. Care plapumă? Până să vezi ce-ţi dă Guvernul, gânditor macro pe suprafeţe mari, în­cerci să te scoţi singur. Bătrânii cu pensii de 3 lei trebuie să-şi recalculeze cheltuie­li­le, să evite cumpărăturile inutile. Vine din nou timpul stocurilor, să agoniseşti cât ai cu ce, ulei, zahăr, mălai. Re­con­di­ţio­nări, reciclări, recârpiri, soluţii de avarie. Dacă aurolacii mai găsesc ceva în gunoaie înseamnă că eşti inconştient; nu ţi-ai fă­cut datoria faţă de societate, Guvern, ţară. Anunţ dintr-un ziar american, la Jay Leno: "Căutăm câini talie mică pentru familie săracă".

Cheia succesului în criză, solidaritatea electoratului: motocicleanu să devină tro­tineanu, maneliştii, mafioţii şi vedetele porno posesoare de merţuri şi bemweuri să le vândă în folos obştesc.

Să se bage cartele. Notez într-un carneţel mic şi ieftin, dictando, cu linii mai rare (90 de bani), carneţel de criză, propuneri, idei, practici. Cum ziceam, avem tradiţie şi o experienţă de invidiat.

MĂ LAS DE NEGUSTORIE
Dl Eneş, un pensionar cu locuinţa în preajma şantierului Stadionului Na­ţio­nal, e macabru, cinic, amar, zice că a re­dus cheltuielile la jumătate fiindcă i-a murit nevasta. Altfel habar n-are cum o să se descurce. Dacă mai avea maşină, pleca la bulgari, mâncarea lor e mai ief­ti­nă. Bulionul lor la noi se dublează. Suntem lacomi, domne, şi asta o să ne piardă. Încolo, cele ştiute, un pulover în plus, în­chi­dem caloriferele. Dacă ne punem şi li­ghene pe bloc, prindem bulgarii şi nu mai plătim cablul. Adrian Voicu are un SRL în piaţa volantă din Bulevardul Basarabiei, dar se gândeşte să renunţe. "Anul trecut în noiembrie vindeam de 30 de milioane, anul ăsta, de 5. Am redus pre­ţurile, am adus marfă ieftină din Bulgaria, degeaba. Mulţumesc lui Dumnezeu că stau la Brăneşti şi nu la bloc. Mă uitam la bulgari… se mulţumesc cu puţin, sunt mai modeşti. Uitaţi-vă pe şoselele lor. Nici italienii n-au atâtea maşini de lux câte sunt în România. Gata. Mă reprofilez pe transporturi, cu dubiţa mea. Trebuie să supravieţuiesc." Ideea e să se rechi­zi­ţio­neze maşinile de lux, să se vândă la li­ci­taţie, banii să se dea poporului. Pe ur­mă, să li se ia celor care le-au cumpărat şi să se vândă altora. Produc bani pentru săraci.

PICURĂTORUL
Bică. Marcu Bică, pensionar, "inventator social încă de pe vremea crizei lui nea Nicu". Una, zice, ţine şi azi: picurătorul. Te bărbiereşti, nu laşi apa să curgă ca ne­sim­ţitul. Te costă. A inventat o tâmpenie care îţi dă câtă apă ai nevoie pentru bărbierit "fără să strici obărtaiul". Te tai dar nu consumi. Merge şi la duş. Dai drumul la apă, te stropeşti, închizi, dai cu săpun. Şi mai dai drumul când te limpezeşti. Tot cu picurătorul.

UN OM CU VOCAŢIA CRIZELOR
Cişmigiu, la ora prânzului. Soare, 9 gra­de. Bărbatul mai are doi dinţi sus, vreo pa­tru jos. Se încălzeşte la soarele amorţit într-un palton ros, murdar. În poală, un tranzistor vechi. E pe RFI, Radio France International, de unde s-aude Gerard Lenorman, "La ballade des gens heu­reux"… Scenă de film cu Europa după răz­boi. – Cum e? – Cum să fie, ca întotdeauna. Eu toată viaţa n-am prins decât crize.

În ’30 avea 5 ani. A fost contabil, visa să fie profesor de franceză, în comunism asculta Europa liberă. – Cum ieşim din criză? (sună aiurea, care criză?)… Ciş­migiul, o bancă, o baladă, un bătrân care zâmbeşte vremurilor: care criză?…
RFI anunţă că la noi s-ar fi prăbuşit fondul de pensii, iar la Paris angajaţii televi­ziunii publice pun de-o grevă antiprivatizare.  

HUOOO ŢELINII OLANDEZE!
Soluţii anticriză în jurul pieţii, lângă benzinăria din gura pieţei Matache. Să se impoziteze maneliştii. Să se rechi­zi­ţio­ne­ze Mercedesurile şi BMW-urile, să se vân­dă la licitaţie, banii să se dea săracilor.

Ce­lor care le-au cumpărat să li se ia, să se vândă, să se dea banii… etc. Să se sub­ven­ţio­neze cartofii şi varza. Becuri econo­­mi­ce. Cartele. Să trecem pe rădăcinoasele noastre, româneşti, huooo ţelinii olande­ze! Pensionarii trec prin hypermarketuri ca prin muzeu, n-ating exponatele. Cornul şi laptele să se dea pe cartiere, sate, că­tune. Să se pună varză în faţă, la televiziune, ca pe vremea răposatului, multă ca s-ajungă la toţi.

PREŢURI PENTRU SALARIU MIC
Preţurile din Obor sunt un exemplu că negustorul poate trăi şi cu adaosuri uma­ne. Că lăcomia poate avea şi limite rezo­na­bile, chiar şi în perioada Sărbătorilor. Câ­teva preţuri: urechi de porc: 9,99 roni (fără dioxină); picioare (adidaşi): 5,99; ta­câ­muri pui: 1,99; antricoate: 14; vră­bioare: 17 lei. Telemeaua bulgărească: 11 roni (ca nicăieri), uleiul bulgăresc: 4,99. Bocanci: 40 lei, ghete: 35.

Hala Obor este propunerea vie anticriză, fără "preţuri nesimţite" şi marfă care n-a trecut prin Irlanda. În vreme de criză, cumperi ieftin, vinzi scump. O roamă slabă îmi vinde o umbrelă au­to­ma­tă cu 7 lei. Seara, un cunoscut se miră (doar 8 lei!) şi mi-o cere cu 9 lei. I-o dau, mă reîntorc a doua zi la roamă. Cumpăr altă umbrelă, mi-o lasă cu 6 deoarece cum­păr mereu de la ea. Sunt fericit. Până la colţul dinspre Colentina, unde dau de aceeaşi umbrelă cu 5 lei. Privesc obiectul mai atent, o pânză ciudată, metal de conservă. O am de două ploi şi încă rezistă.

PIAŢA CU TUDOR OCTAVIAN
Ţin minte eficienţa cu care făcea piaţa fostul meu coleg (şi uneori amic) de la Fla­căra, scriitorul Tudor Octavian. Expe­rien­ţa e valabilă mai ales azi şi desigur va fi utilă "sans frontieres" în timpul crizei mondiale.

Primăvara lui ’89, Piaţa Obor, amândoi printre tarabe. Tudor se apropie de o ţă­ran­că bătrână, ia un morcov, îl întoarce pe toate părţile, 10 centimetri i se părea mare, ia unul mai amărât şi începe toc­mea­la. De milă, baba i-l lasă aproape de po­mană. Ne apropiem de o ţelină, nici mare nici mică. După 5 minute o scoate la ju­mătate de preţ. Mai ia pe te miri ce şi un dovlecel, după care apucă o legătură de mărar negru (după ce-l strivise între de­gete ca să-i simtă mirosul, "mărarul ade­vărat e negru şi greu") şi nu-i dă drumul până nu i-o dă ăla aproape degeaba. La sfârşit triumfa: să vezi ce salată-mi iese, mai rad o bucată de caşcaval peste ea…

Eu, cu gura căscată: Toată familia mâncaţi din amărâta asta de salată?

El, indignat: Care toată familia? Doar eu. Ele (nevasta şi cele două fete) să-şi cumpere. Pe vremurile astea, dacă nu eşti meschin, nu rezişti.

Experienţa T.O. are avantajul că îţi modelează caracterul în acord cu vremurile. Pentru că dincolo de preţuri există o morală a stării de criză, dacă nu eşti puternic la tocmeală, crăpi.

INCONŞTIENŢA DIN ’29
Crah la bursa din New York. La Bu­cu­reşti, atmosferă de vodevil. Criza e la ei, nu la noi. Politicienii vioi, industriaşii, în al nouălea cer. Ceva asemănător in­con­ş­ti­en­ţei de azi. Banca Naţională arăta că economia e în creştere.

Şi, brusc, căderea. Falimente, datornici pe viaţă, sinucideri. Preţurile scad vertiginos, un bilet la cinema cât o cisternă de ţiţei. Şomaj, foamete, greve etc. Cafe­ne­le­le vindeau ceai  pentru care aduceai za­hăr de acasă. Mulţi români erau chibzuiţi, solidari. Se strângeau pe la casa unuia sau altuia, în familie sau între prieteni, unde fiecare venea cu ceea ce avea: fasole, car­ne, făină, lumânări. Preţurile la cereale îi ter­mină pe ţăranii care l-au ascultat pe Mi­halache să ia credite că a trecut vremea calului şi a căruţei. Cine era pârlit, pro­prietar de unelte simple, furcă şi sapă, era fericit, n-avea ce pierde. Pentru cine n-avea rate la bănci (dobânzi de 35 la sută) sau cămătari (60 la sută), viaţa părea în regulă. Scriitorul Miron Scorobete spu­nea că "gospodăriile din Ardeal erau au­tar­hice, individuale, trăiau din ce produ­ceau…". Peisaj bucolic: ţăranul îşi păştea vacile, vacile dădeau brânză, lapte, femeile ţeseau.

CREŞTEŢI CAPRE!
Deşi Robinson Crusoe se născuse cu aproape 200 de ani înainte, caprele în România n-aveau căutare. Posesor de capre era ultimul sărăntoc. Vezi Irinuca. Dacă eram deştepţi, caprele ne-ar fi scos din criză. Capra e un animal tipic de criză, mănâncă orice, de la mărăcini la ziare (ani în urmă, câteva capre din vecinătatea Casei Presei trăiau bine mersi din ziare nevândute) şi dă cel mai bun lapte.
Astăzi caprele adâncesc criza, telemeaua din laptele ei fiind cea mai scumpă brânză.

CREDITE PENTRU RULOTE SAU CORTURI
Cineva propunea să renunţăm la creditele pentru case şi să facem credite pentru rulote. Americanii au ridicat o ţară locuind în rulote. Încă din primăvară (nu se vorbea încă de criză), Jurnalul Naţional a avut o premoniţie scriind în primăvară despre virtuţile rulotei. Reiau din articolul cu pricina: "Sociologii şi psihologii o recomandă cu entuziasm familiilor cu copii preşcolari, dar şi adolescenţilor, cuplurilor tinere sau pensionarilor…".

De asemenea, în funcţie de gravitatea crizei, corturile ne-ar veni ca o mănuşă. Dacă ANL-ul nu poate investi în rulote, e bine să recurgă la rezerva naţională, să intre în corturile păstrate pentru ca­la­mi­tăţi. Corturile, se ştie, sunt cu o cameră, două, trei plus living. Corturile-hangar pot fi utillizate la organizarea de nunţi sau de azile în restul timpului. În jurul rulotei sau al cortului se poate înjgheba
o mică fermă: un porcuşor, o capră, o legumă. În armonie cu viaţa la rulotă sau cort, vacanţele se cuvin petrecute exotic, la palmierii lui Piedone sau Mazăre.

ÎNVĂŢAŢI SĂ CUMPĂRAŢI!
Un tip care le ştie pe toate ne învaţă (tot pe internet) cum să ne procedăm în ca­zul "şmecheriei" supermarketurilor. Ma­ga­zi­nele mari îţi iau ochii cu oferte, cu produ­sele scumpe ambalate la meserie şi scoa­se în faţă. În timpul ăsta, produsele mai ieftine, de multe ori şi mai bune, sunt as­cunse în fundul rafturilor, unde le di­bui cu greu. Când intraţi în magazin nu vă aruncaţi pe ce vor să vă vândă. Căutaţi cu multă răbdare, rezistaţi ispitei ofertelor!

ÎI SALVĂM PE UNGURI
În ultima vreme, multe cumpărături s-au făcut la Battonya sau Balcic, fiindcă e mai ieftin. Gyurcsany, premierul Un­ga­riei, îşi îndemna conaţionalii la cum­pă­ta­re şi economii. La noi, Stolo (SAU BOC?! – CORECTURA, ATENTIE!) n-a recomandat încă nimic. Şi ne îndoim că l-ar băga cineva în seamă. Românii din nord şi din vest cumpără în draci, ungurii cumpără cât le trebuie. Preţurile la Mako sau Gyula sunt mai mici ca la Arad, Timişoara sau Satu-Mare. La Ruse, la fel. Şi la case aceeaşi po­ves­te. Românii şi englezii cumpără case în Bulgaria, bulgarii în Grecia. Grecii nu cumpără nicăieri. În Ungaria, preţul ca­se­lor a scăzut dramatic. Dacă ai banii la ti­ne, vânzătorul îţi mai face o reducere de 50 la sută. O casă lângă graniţă, cu toate utilităţile, e 20.000 de euro. Adevăr de cri­ză: cumperi de la ei, îi ajuţi să supravieţuiască.  

PREŢURILE FIXE
Propunem din experienţa inter­na­ţio­na­lă două repere: Daiso, iniţiat de ja­po­ne­zul Yano şi turtoiul din Haiti. Modelul Daiso. Ani în urmă, Yano era şef de rulotă şi colecta hârtie. Apoi a vândut diverse pro­duse cu 100 de yeni bucata. Politica pre­ţurilor reduse al lanţului de magazine Daiso i-a cucerit pe niponi şi a prins în 20 de ţări, între care şi România. Apropo de japonezi. Vă imaginaţi ca vreun director de agenţie naţională din România, agen­ţii născute precum ciupercile după ploaie, să re­nunţe la vreun ban pentru că în lume e criză? Aş! Ei bine, directorul general al fir­mei japoneze Elpida Me­mory (semiconductori) a promis să muncească două luni fără salariu.

SOLUŢII EXTREME: TURTOIUL DIN HAITI
Pentru haitienii săraci lipiţi, alimentul de bază este un "biscuit" făcut din noroi. Oamenii adună argilă galbenă din munţi, o combină cu sare şi grăsimi vegetale, o frământă şi o usucă la soare. "Sper ca în­tr-o zi să am suficientă mâncare să mă hră­nesc, ca să nu mai mănânc aşa ceva", spune haitianca Marie Noël, care su­pra­vie­ţuieşte împreună cu cei şapte copii ai săi cu turte de noroi. Dacă în urmă cu un an argila necesară pentru prepararea a 100 de biscuiţi costa 5 dolari, acum preţul este mai mare cu 40%. Întâmplarea poate să vă oripileze, dar e bine să nu cedaţi emoţiilor, reţeta ne poate fi utilă cândva, Doamne fereşte!

Un cititor ce ne dezvăluie pe net că lu­cru­rile nu stau chiar aşa rău. "Eu am făcut şi ştiu cum este. Am făcut cu bunicu când mergeam la braconaj. Este o metodă de supravieţuire pe care el a învăţat-o de la părinţii lui din Sardinia. Noi am făcut cu sămânţa de la fag, care are nişte fructe la gust ca aluna, numai că are prea mult ta­nin şi sunt toxice. Am mai pus şi câteva ră­dăcini şi am făcut o pastă. Argila era ca o bază care anula efectul acizilor din să­mân­ţa de fag. Este perfect pentrut arsuri de la acidul gastric şi chiar am făcut de câteva ori singur. Probabil că poţi trăi câteva săptămâni cu aşa ceva în cazul unui dezastru. Dar nu prea îţi vine să bei apă după aşa ceva, te umpli de noroi pe dinăuntru.

EXPERIENŢA LUI ILIE NĂSTASE
Parlamentarii finlandezi vin la serviciu cu bicicletele. Suedezii la fel. Iei bicicleta dintr-un rastel după ce bagi o fisă, mergi unde ai treabă şi o depui într-un spaţiu asemănător după ce termini. La noi nu­mai Ilie Năstase a ales trotineta şi scu­te­rul, obicei căpătat la Paris încă de acum zece ani. A încercat cu bicicleta şi în Bu­cu­reşti, el şi nevasta, dar au renunţat fiindcă îi scuipau şoferii.

TEHNICA SECOND-HAND
De când se vorbeşte despre criză, perso­na­lul s-h e plin de aplomb. Greul cade pe umerii lui. Tehnica de abordare a incintei este foarte importantă. Îţi trebuie imaginaţie, simţ al detaliului.  Dacă intri ca nătruiul şi te repezi la orice, iei ţeapă.

Nu prinzi nimic ca lumea. La s-h îţi faci o pre­documentare. Intri, adulmeci, observi populaţia, depistezi locul ţoalelor, pe gen şi dimensiuni. Femeile fac legea în s-h. Cele versate intră vultureşte şi dintr-o pri­vire reperează ce merită săltat. Apoi adună tot. E femeia aspirator. Se duce cu braţele pline într-un colţ şi selectează, păstrându-şi crema. Fiţoasele intră cu un aer jignit de Moni şi Iri în Obor, par neinteresate, dar răvăşesc totul şi rad chestiile cu etichete de firmă. Mai sunt şi tăie­toa­re­le de nasturi. Astea vânează nasturii mişto şi îi smulg cu dexteritate. În unele magazine s-h stă scris mare pe pereţi: "Pă­ziţi-vă buzunarele!". S-a constatat că în "ziua de marfă" (Senzaţional! Superdeschidere, noutăţi de sezon, preţuri mi­ni­m­e bla bla…) vin ălea cu ceva bani. La prima reducere, clasa de mijloc. Sărăn­toacele se calcă pe picioare în ultima zi, la reduceri de 40 la sută şi la 3 lei bucata.

REŢETĂ DE CRIZĂ
Morcov cu fasole la cuptor. Trebuie să ai măcar un sfert de kil de fasole, un morcov, o ceapă. Cu ceva usturoi, ulei, pătrunjel tocat, sare, piper şi boia – e ospăţ.

Cine are mai are serviciu (şi, deci, leafă) poate pune şi un ardei gras roşu.

Fasolea (aleasă şi spălată) se pune la fiert. După ce a dat de mai multe ori în clo­cot nu mai arunci prima apă (fiindcă e criză, dar te-apucă burta, tu decizi) şi pui sare. Vii cu ceapa tăiată mărunt de tot, să pară mai multă (şi ardeiul tăiat fâşii, cine are). Laşi pe foc până se înmoaie. Cu­reţi morcovul cu atenţie să nu pierzi ni­mic, îl tai rondele fine, îl arunci cu grijă în uleiul încins. Adaugi usturoiul pisat, sarea, pătrunjelul. Boiaua şi piperul, fa­cul­tativ. Fasolea fiartă şi scursă se deşartă într-o cratiţă, peste ea vine compoziţia de mor­cov. Laşi cratiţa la cuptor 15 minute.

Un morcov cu fasole, mai puţin de atât doar în Haiti e posibil. Porţia e pentru o persoană. Restul familiei, vorba lui T.O., să-şi facă.