x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Spartan, un cal troian la MApN

Spartan, un cal troian la MApN

de Dan Constantin    |    26 Iul 2007   •   00:00
Spartan, un cal troian la MApN
Sursa foto: GRIGORE POPESCU/

Dezbaterea publică avănd ca subiect dotarea Armatei cu avioane se relansează. Opinii numeroase din mediul politic şi economic cer tranşant o analiză a achiziţiilor "exotice" propuse de Ministerul Apărării.

Dezbaterea publică avănd ca subiect dotarea Armatei cu avioane se relansează. Opinii numeroase din mediul politic şi economic cer tranşant o analiză a achiziţiilor "exotice" propuse de Ministerul Apărării.

Discuţia din CSAT privind modernizarea companiei Romavia şi un anunţ confuz al ministrului Apărării, dl. Teodor Meleşcanu, despre livrarea pănă la sfărşitul anului a două avioane de transport au stărnit un val de opinii critice, care pun la indoială corectitudinea cheltuirii banilor publici la acest capitol.

Deoarece suma vehiculată pentru dotarea cu avioane a fost apreciată public la 300 de milioane euro, unii analişti au considerat că s-a "lansat" special această cifră, pentru ca "avioanele prezidenţiale" să acopere scandalul avioanelor mediu/ curier pentru transportul trupelor.

SOLICITARE. Subiectul "Romavia", considerat mai "apetisant", a pus in umbră controversata licitaţie pentru avioanele de transport trupe care se dispută incă in justiţie.

Jurnalul Naţional a solicitat la inceputul lunii iulie Ministerului Apărării informaţii despre cele două controale interne care vizau modul in care comisia de licitaţie a desemnat căştigător firma Alenia, a cărei ofertă - cu avionul Spartan - este mai scumpă decăt cea a firmei EADS-CASA. Ieri, Ministerul Apărării ne-a precizat că in acest control s-a intocmit un "act de constatare preliminar". Ştim insă că mulţi ofiţeri de rang inalt de pe "traseul" licitaţiei au plecat din posturile lor.

Un alt punct sensibil in acest joc de interese făcut pe bani publici este decizia Curţii de Apel Bucureşti, care nu şi-a redactat incă sentinţa in cazul licitaţiei litigioase. De la pronunţare au trecut insă cinci săptămăni, iar intărzierea redactării acesteia lasă loc de speculaţii.

PRESIUNI. Pe baza hotărării, Romtehnica incearcă să-l convingă pe ministrul Teodor Meleşcanu să facă pasul decisiv - semnarea contractului cu Alenia. Hotărărea Curţii de Apel insă este clară in acest aspect: "Respinge ca inadmisibil capătul de cerere (al Alenia) privind obligativitatea autorităţii contractante de finalizare a procedurii de licitaţie prin incheierea contractului de furnizare cu SC Alenia".

Deoarece căile de atac ale deciziei se pot face după redactarea hotărării Curţii de Apel, este evident că litigiul nu este stins.

Nici controlul Direcţiei de prevenire şi investigare a corupţiei şi fraudelor nu poate fi finalizat. "In funcţie de deciziile care vor fi luate de conducerea Ministerului Apărării va fi definitivată activitatea de investigare", a precizat biroul de presă al Ministerului Apărării.

In condiţiile in care Curtea nu a intrat in fondul problemei tehnice, pentru conducerea Ministerului Apărării este foarte riscant să se ascundă in spatele deciziei Justiţiei. Or, este evident că oferta mai scumpă cu căteva zeci de milioane de euro a fost aleasă de un grup de ofiţeri din Minister.

Audieri

Asupra acestui caz s-au abătut şi norii unor audienţe parlamentare. Senatorul Codruţ Sereş a anunţat că-l va invita la audieri pe Teodor Meleşcanu, iar o comisie de anchetă a Parlamentului se "coace" după vacanţa aleşilor. Potrivit unor surse bine informate din PNL, ministrul Meleşcanu a fost sfătuit să declanşeze o nouă procedură de licitaţie pentru a nu fi acuzat de cheltuire abuzivă a fondurilor publice. Odată căzut subiectul avioanelor de lux pentru Preşedinte, avioanele scumpe pentru trupe devin "calul troian" lăsat in curtea PNL.

×
Subiecte în articol: economic apărării