x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Ştiri

19 Feb 2009   •   00:00

19 februarie 2009



ASIA SĂRĂCEŞTE
Mai mult de 140 de milioane de asiatici ar putea sărăci şi 23 de milioane ar putea să-şi piardă locurile de muncă în acest an pe fondul crizei financiare globale, potrivit unui studiu publicat ieri de Banca Mondială. Criza ar putea provoca şi o încetinire a migraţiei dinspre mediul rural spre cel urban, mulţi gândin-du-se la posibilitatea de a se întoarce la joburile prost plătite din agricultură, se mai arată în raport. Anul viitor, piaţa asiatică va avea nevoie de aproape 51 de milioane noi locuri de muncă pentru a absorbi forţa de muncă de pe continent: 20,3 milioane în India, 10,9 milioane în China şi 3,6 milioane în Indonezia.

SUBEVALUARE

Hidroelectrica va vinde în acest an, către Luxten Lightning şi Electromagnetica, prin acte adiţionale la contracte încheiate în 2004, electricitate de 37,13 milioane de euro, la preţuri cu până la 50% mai mici faţă de cele practicate pe OPCOM. Hidroelectrica, cel mai ieftin producător de energie din România, a semnat cu cele două companii câte un act adiţional la contractele-cadru încheiate în 2004, potrivit datelor companiei de stat. Actul adiţional la acordul cu Luxten Lightning a fost semnat în 4 decembrie 2008, iar cel cu Electromagnetica, în 3 decembrie 2008. Actele adiţionale sunt valabile pentru anul 2009.

CADE BURSA
Principalii indici ai burselor din SUA au coborât la cel mai scăzut nivel de închidere din noiembrie, moralul investitorilor fiind afectat de datele referitoare la situaţia dificilă a industriei americane. Preşedintele SUA, Barack Obama, a promulgat, marţi, legea care permite implementarea unui program de 787 miliarde de dolari pentru stimularea economiei. În rândul băncilor, titlurile JP Morgan au pierdut 12,3%, iar cele ale Wells Fargo s-au prăbuşit cu 13%. Titlurile General Motors s-au prăbuşit cu aproape 13% după ce grupul, alături de Chrysler, a cerut autorităţilor americane împrumuturi adiţionale de 22 miliarde de dolari.

PROCESUL STERLING
Premierul Emil Boc a declarat ieri că abia aşteaptă să câştige procesul deschis de fostul prim-ministru Călin Popescu Tăriceanu pentru acuzaţiile privind cazul Sterling şi că va dona banii câştigaţi unei unităţi de asistenţă socială. Boc a arătat că este curios să afle cum va explica Tăriceanu transformarea contractului de explorare într-unul de exploatare şi concesiune în cazul Sterling. Preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat că i-a acţionat în judecată pe premierul Emil Boc şi pe social-democratul Iulian Iancu, pentru afirmaţiile lansate în cazul Sterling, cerând daune în valoare de 100.000 de lei fiecăruia.

×
Subiecte în articol: economic milioane