x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

01 Apr 2009   •   00:00
DATORII EXECUTATE
CET II Oradea va trece din proprietatea Termoelectrica la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) pentru a stinge datoriile pe care producătorul de energie electrică şi termică le are. În perioada 2007-2008, Termoelectrica a organizat nouă licitaţii deschise cu strigare la care nu s-a prezentat nimeni. În acest moment, termocentrala nu funcţionează şi nu are personal, însă acumulează pierderi din cauza ei pentru că plăteşte impozite. Primăria nu a dorit să preia şi CET II, după ce a preluat CET I Oradea. Acum, CET I funcţionează şi distribuie în oraş energie termică şi electrică. (Daniel Ionaşcu)

PLECARE SUBITĂ
France Telecom a anunţat ieri că Ri­chard Moat, director general Orange România, a decis să părăsească funcţia pe care o deţinea în cadrul companiei, "din motive personale". În iunie 2008, Orange anunţa ca Moat şi-a prelungit con­tractul cu doi ani de zile. Thierry Millet, actualul Director Comercial al Orange România, preia interimatul în poziţia de director executiv. De la numirea în func­ţia de CEO al Orange, în septembrie 2004, Moat a crescut veniturile companiei de la 624 milioane de euro la 1,31 miliarde de euro în 2008. În 2004, operatorul avea 4,9 milioane de clienţi şi a terminat 2008 cu peste 10,3 milioane de clienţi. (A.R.)

CALENDAR EURO
Măsurile luate de Guvern nu trebuie să afecteze adoptarea euro în 2014. "Mă­su­rile pe termen scurt luate de Guvern nu trebuie să afecteze în nici un fel obiecti­ve­le pe termen mediu şi lung ale Româ­niei, şi aici mă refer la calendarul de adop­tare a euro în 2014 şi de intrare în me­canismul ERM-2 în 2012. Măsurile pe termen scurt nu trebuie în nici un caz să producă derapaje de la cele cinci criterii de convergenţă", a declarat ieri Gheorghe Pogea, ministrul Finanţelor Publice. In­tra­rea în ERM-2 este etapa premer­gă­toa­re ade­rării la euro şi timp de doi ani mo­ne­da naţională să fluctueze într-un interva­l de plus-minus 15% faţă de euro.

×
Subiecte în articol: economic