x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Stirile zilei

Stirile zilei

24 Mar 2005   •   00:00

25 MARTIE 2005

Proiect - Conducta de gaze cu Bulgaria

Ministerul Economiei si Comertului (MEC) doreste sa initieze, in parteneriat cu institutia similara din Bulgaria, un proiect prin care cinci orase situate pe malul romanesc al Dunarii sa fie alimentate cu gaze naturale din Bulgaria, se arata intr-un comunicat al MEC. "Construirea unei conducte in lungime de 60 de kilometri, care va fi pusa in functiune in acest an, va rezolvata problema presiunilor scazute la gaze in zona de sud a tarii", se precizeaza in comunicat.

Codul Muncii - Noua analiza cu sindicatele

Sub titlul "Dialog pentru prosperitate", Alianta Confederatiilor Patronale din Romania (ACPR) si Camera de Comert Americana din Romania (AmCham) au lansat un program de informare si consultare privind necesitatea schimbarii Codului Muncii. "Se vor analiza, alaturi de sindicate, fara participarea Guvernului, problemele Codului Muncii si se vor formula solutii, care vor fi treptat facute publice. Programul va dura pana la ajungerea la o concluzie comuna asupra Codului Muncii", a declarat Adrian Izvoranu, director general ACPR. "Vrem sa transam, sa jalonam un pact social, din care sa profitam cu totii", a adaugat Dinu Patriciu, presedintele Confederatiei Nationale a Patronatelor din Romania. (Gabriel Preda)

Retail - Wal-Mart si Tesco vin in Romania

Wal-Mart si Tesco, doua dintre cele mai mari companii de retail, intentioneaza sa intre pe piata romaneasca in aproximativ doi ani, iar grupul american Costco ar urma sa deschida primele centre peste cinci ani. "Piata romaneasca este pregatita pentru acesti giganti si singurul motiv pentru care Tesco si Wal-Mart nu sunt deja aici este interesul lor actual pentru alte piete, respectiv China si India. Problema nu este daca vor veni in Romania, ci cand", a declarat directorul general al firmei americane de consultanta EMR-Namnews, Brian Moore.

Contract - Investitii la Oltchim

Grupul american Honeywell va furniza companiei Oltchim Ramnicu Valcea o serie de echipamente si instalatii necesare modernizarii si cresterii capacitatilor liniilor de productie a combinatului chimic, in baza unui contract cu o valoare de 7 milioane de dolari. Honeywell va livra echipamente de automatizare pentru doua instalatii de PVC (policlorura de vinil).
×
Subiecte în articol: economic