x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Studiu - Competitie slaba la telefonia fixa

Studiu - Competitie slaba la telefonia fixa

21 Apr 2005   •   00:00

Clientii care utilizeaza serviciile de telefonie fixa nu cunosc operatori alternativi de telefonie fixa (44,1%), arata un studiu prezentat ieri de Dan Georgescu, presedintele Autoritatii Nationale de Reglementare in Comunicatii (ANRC).

Analiza a mai scos in evidenta ca 53,2% dintre utilizatorii de telefonie fixa nu isi cunosc drepturile, in randul clientilor operatorilor de telefonie mobila acest procent fiind mai redus - 46,3%. Pe de alta parte, 77,6% dintre persoanele fizice care utilizeaza telefonia fixa nu au facut uz de drepturile prevazute in contractele de abonament, in timp ce mai mult de 90% dintre consumatori nu au apelat la nici o institutie publica pentru a-si rezolva problemele legate de serviciile de comunicatii utilizate. Dintre cei care si-au folosit drepturile, respectiv 22,4%, numai 17,7% au sunat la deranjamente, 8,6% au schimbat abonamentul si doar 1,1% au solicitat factura detaliata.

ALTI OPERATORI. Studiul ANRC nu a prezentat date cu privire la procentul persoanelor fizice care intentioneaza sa isi schimbe furnizorul de servicii de telefonie fixa, dar 85,5% dintre acestea ar renunta la actualul furnizor din cauza tarifelor prea mari pentru abonament, iar 70,3% pe motiv ca tarifele pentru apeluri sunt prea ridicate. Potrivit datelor ANRC, piata telecomunicatiilor fixe avea, la finele anului trecut, aproape 4,4 milioane de abonati, din care numai 66.900 de clienti se aflau in portofoliul operatorilor alternativi.

CAMPANIE. Plecand de la aceste aspecte, ANRC a editat si va distribui un ghid al utilizatorului de telefonie fixa, care contine informatii cu privire la drepturile utilizatorilor de servicii de telefonie, lista furnizorilor care ofera servicii de telefonie fixa, informatii despre numarul unic pentru apeluri de urgenta 112. Pliantul mai contine lista tuturor furnizorilor de telefonie fixa care au acceptat sa apara in acest material si datele de contact la care pot fi gasiti de utilizatori. (Eugenia Mihalcea)

×
Subiecte în articol: economic telefon fixă