x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Subvenţiile restante, plătite în două tranşe, în februarie

Subvenţiile restante, plătite în două tranşe, în februarie

de Florina Zainescu    |    27 Ian 2010   •   00:00

Agricultorii au început să-şi primească, în sfârşit, subvenţiile restante de anul trecut. Ministerul de resort a anunţat că în ianuarie şi-a achitat datoriile aferente lunii septembrie 2009, pentru octombrie, noiembrie şi decembrie ţăranii urmând să-şi primească banii luna viitoare.

Ministerul Agriculturii va plăti 990 de milioane de lei în prima jumătate a lunii februarie, reprezentând subvenţiile restante către fermieri din octombrie şi noiembrie 2009, în timp ce restanţele de 370 milioane de lei aferente lunii decembrie 2009 vor fi achitate până la sfârşitul lunii februarie. „În prima jumătate a lunii februarie, ministerul va plăti restanţele aferente lunilor octombrie şi noiembrie 2009, inclusiv subvenţiile acordate pe cap de animal la specia bovină, ovină şi caprină, în limita sumei de 990 milioane lei. Din această sumă 950 milioane lei se vor acorda sectorului zootehnic, restul de 40 de milioane urmând a fi alocate sectorului vegetal", se arată într-un comunicat al instituţiei. Deconturile aferente lunii decembrie a anului 2009, respectiv 370 de milioane lei, vor fi plătite producătorilor agricoli până la sfârşitul lunii februarie.

Ministerul a anunţat că luna aceasta a plătit 448,63 milioane de lei în contul subvenţiilor pentru achiziţia de motorină, sectorul zootehnic, cel vegetal, infrastructura de îmbunătăţiri funciare etc. aferente lunii septembrie 2009.

×
Subiecte în articol: redactie