x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Sus cafeaua, jos tigara!

Sus cafeaua, jos tigara!

07 Ian 2005   •   00:00

ECONOMIC
APROPIEREA INTEGRARII NE ADUCE "BUCURII EUROPENE"

De la sfarsitul acestei luni am putea plati cu 2% pana la 6% mai putin pentru cafeaua pe care o cumparam din magazin, deoarece de la 1 ianuarie, potrivit noului Cod Fiscal, accizele s-au redus cu 20%. Fumatorii trebuie sa se astepte la o scumpire a tigarilor dupa 1 iulie, cand acciza va creste de la 16,5 euro la 19,5 euro la mia de tigarete.

Cafea mai ieftina, tigari mai scumpe

Reducerea accizelor la cafea va fi urmata de o scadere a preturilor acestui produs in magazine, insa aceasta se va face simtita abia de luna viitoare. Accizele reduse platesc si micii producatori de bere, dar preturile nu vor suferi o modificare insemnata. In schimb, fumatorii vor trebui sa scoata mai multi bani din buzunar dupa 1 iulie.
IOHANNA ONACA PURDEA, FLORINA ZAINESCU

MAI ACCESIBILA. Cafeaua se va ieftini in perioada urmatoare datorita scaderii accizelor
Bautorii de cafea vor avea un motiv de bucurie in acest an, deoarece cafeaua se va ieftini in urmatorul interval de timp. Noul Cod Fiscal, intrat in vigoare de la 1 ianuarie, prevede scaderea accizelor la cafea cu 20%.

REDUCERI. Astfel, pentru cafeaua verde, acciza va scadea de la 850 de euro pe tona la 680 de euro/tona, iar la cafeaua prajita, acciza se va reduce de la 1.250 de euro/tona la 1.000 euro/tona. In cazul cafelei solubile, acciza scade de la 5.000 de euro/tona (5 euro/kilogram) la 4.000 de euro/tona (4 euro/kilogram). "Probabil ca noul pret se va face simtit spre sfarsitul lunii ianuarie. Spre finele lunii ne vom intalni cu toti actorii de pe piata cafelei pentru a discuta care vor fi pasii urmatori, astfel incat consumatorul sa fie beneficiarul acestor reduceri", a declarat Gabriel Sidere, secretar general al Asociatiei Romane a Cafelei (ARC).

Acciza reprezinta intre 10%-30% din pretul cafelei, avand o pondere mai mare in pretul cafelei vrac. O reducere de 20% a accizei ar conduce la ieftiniri intre minim 2% si maxim 6% a cafelei la raft, a mai spus reprezentantul ARC. Importatorii de cafea cred insa ca reducerea se va observa mai tarziu, pentru ca multe dintre companii au pe stoc cafea importata de anul trecut, pe care au platit deja accize la valoarea veche.

CAFEA NEACCIZATA. In anii urmatori, ieftinirea cafelei va fi mai substantiala, deoarece acciza se va reduce cu 50% in 2006, iar in 2007 va fi eliminata complet, potrivit ARC. Romania este printre putinele tari unde cafeaua mai este accizata. Producatorii si importatorii spera ca scaderea accizei si implicit a preturilor in viitor sa incurajeze consumul de cafea. "La noi, consumul este de circa 1,51 kilograme de cafea pe cap de locuitor anual, in timp ce in tarile nordice, acesta se ridica la circa 11 kilograme, media europeana anuala fiind de circa 5-7 kilograme pe cap de locuitor", a afirmat Gabriel Sidere. Anul trecut, volumul total al importurilor de cafea pe piata romaneasca a fost de circa 41.000 tone.

TIGARI CU ACCIZE MAI MARI. Daca pentru cafea vom plati mai putin, nu la fel se va intampla cu tigarile. Potrivit calendarului convenit de autoritatile romane cu organismele internationale, accizele la tutun si tigari vor creste treptat, in fiecare an. La 1 iulie, acciza totala la tigari se va majora de la 16,5 euro la 19,5 euro la 1.000 de tigarete. Preturile insa nu vor exploda imediat, scumpirea tigarilor urmand sa se faca treptat. "Este greu de estimat cu cat vor creste preturile. Modificarea depinde si de evolutia cursului valutelor, pentru ca acciza este in euro, iar importul materiilor prime se face in dolari", ne-a declarat Gilda Lazar, director corporate affairs la JTI Romania. Pana la sfarsitul anului 2009, acciza la tigari va ajunge la 64 de euro.

BERE. Conform noului Cod Fiscal, intrat in vigoare de la 1 ianuarie 2005, acciza pentru berea fabricata de micii producatori - care au o productie anuala mai mica de 200.000 hl - a fost redusa de la 0,5 euro/hl la 0,38 euro/hl. "In industria berii, anul are doua perioade: sezonul care dureaza din aprilie pana in septembrie si extrasezonul, din octombrie pana in martie. Traditional, in extrasezon, preturile raman inghetate, mai ales ca productia este mica si micii producatori au profit zero sau sunt chiar pe minus. Deci, scaderea accizei vine ca un factor pozitiv, care acopera pierderile inregistrate de micii producatori", a declarat Vifor Versescu, directorul general al Patronatului Societatilor Independente Producatoare de Bere din Romania. Deci, reducerea accizei nu va determina o ieftinire a bauturii gulerate, in urmatoarea perioada. Ba, mai mult, pretul acesteia ar putea creste o data cu incalzirea vremii. "Incepand din aprilie, preturile se vor majora, dar mai lent decat in ceilalti ani. Cred ca scumpirea nu va depasi 20-30 de lei/sticla de bere, la micii producatori, mai ales ca pentru 2005, cresterea inflatiei este nesemnificativa, iar preturile la materia prima se stiu deja", este de parere Versescu.

EFECTE. Intrarea in vigoare a noului Cod Fiscal nu va produce modificari ale preturilor marcilor de bere produse de marile companii, spun reprezentantii Companiei de Bere Romania. Marii producatori de bere au "suportat", in iulie 2004, o crestere a accizei la 0,60 euro/hl. Iar in decursul lunii iulie a acestui an, acciza la berea produsa de ei va creste iar. "In nici un caz o crestere a accizelor nu va fi suportata direct de consumator", a declarat Shachar Shaine, presedintele United Romanian Breweries. "Politica noastra de pret nu este direct legata de nivelul accizelor, orice scumpire fiind influentata in primul rand de consumator si de concurenta", a adaugat acesta. Indiferent daca vorbim de berea fabricata de micii sau marii producatori, aceasta nu se va scumpi cu mai mult de 10%-15% in sezonul 2005, este de parere Vifor Versescu.

APARATE FOTO
Efectul eliminarii accizelor la camerele digitale se face simtit mai repede decat estimau specialistii la sfarsitul anului trecut. Altex si Media Galaxy au anuntat ca reducerea preturilor cu procentul reprezentat de accize a fost efectuata chiar de la 1 ianuarie "pentru toate produsele aflate in stoc". Magazinele au exploatat comercial eliminarea accizelor si au creat in plus oferte speciale. Cea mai mare reducere a avut-o pretul camerei foto digitale Sanyo VPCAZ3, care a scazut de la 20.999.000 de lei la 9.999.000 lei. Unele aparate deja s-au ieftinit si la Flanco. Altele urmeaza sa se ieftineasca, pana la sfarsitul lui februarie, in functie de procedurile existente in companiile importatoare, apreciaza reprezentantii companiei. Anul trecut, comerciantii estimau ca pretul camerelor foto digitale se va reduce cu aproape 15%-20% in perioada ianuarie-februarie 2005, datorita eliminarii accizelor pentru importurile acestor produse efectuate dupa data de 1 ianuarie. Pana la aceasta data, aparatele suportau o taxa de 25%, fiind considerate produse de lux. (Adrian Mihai)

VINURI
Si producatorii de vinuri spumante si de bauturi fermentate spumoase beneficiaza, tot de la 1 ianuarie, de o scadere a accizei de la 42 euro/hl la 30 euro/hl. "Aceasta diminuare nu va duce la o scadere a pretului de vanzare a vinurilor spumoase. Dar este importanta pentru producatori. Sumele ramase, cumulate, sunt folosite pentru capitalizare, pentru investitii in plantatiile de vie si retehnologizarea fabricilor", a declarat Ovidiu Gheorghe, directorul general al Patronatului National al Viei si Vinului.
×