x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Teodorovici: Pentru bani la buget este nevoie de o economie puternică

Teodorovici: Pentru bani la buget este nevoie de o economie puternică

14 Iun 2018   •   14:19
Teodorovici: Pentru bani la buget este nevoie de o economie puternică

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a precizat, joi, la o întâlnire cu peste 300 de oameni de afaceri din judeţul Maramureş, care au participat la înfiinţarea Asociaţiei Întreprinzătorilor Maramureş (AIM), că pentru a strânge bani la bugetul de stat este nevoie de o economie puternică. 

"Sunt foarte mândru că m-aţi invitat la un astfel de eveniment foarte important, foarte important pentru dumneavoastră, dar foarte important pentru noi care suntem partea guvernamentală şi unde sunt poate tot atât de mulţi specialişti ca şi la privat. (...) Ca să ai bani la buget ai nevoie de o economie puternică, deci, iată cum un om de stânga trebuie să susţină mai puternic mediul economic. Cred că după măsurile pe care le-am luat în anii trecuţi, şi în special Codul Fiscal, care e cel mai liberal din Europa, au apărut şi efectele scontate. Ultimele măsuri vor aşeza piaţa, dar eu zic că ce se va întâmpla în acest an va fi şi mai important, pentru că până la final de an sunt câteva obiective importante, unele chiar ambiţioase, iar pe unele vreau să le revizuim împreună. E vorba de ceea ce ţine de Codul Fiscal, însă nu ne apucăm să schimbăm doar de dragul de a schimba. (...) Vrem ca până la sfârşitul anului să închidem discuţia pe aceste două Coduri - Codul Fiscal şi Codul de procedură fiscală", a spus Teodorovici. 

Ministrul Finanţelor a menţionat că în privinţa reducerii evaziunii fiscale legislaţia aplicată va fi identică cu cea a ţărilor europene, însă nu se va merge pe ideea închiderii firmelor. 

"Pe evaziunea fiscală va fi o discuţie foarte aprinsă. (...) Ce face Germania, ce face Olanda sau ce face orice ţară care are o astfel de experienţă, aplicăm şi noi în România. Eu ca stat nu am interes să distrug o afacere, dar am interesul unde o astfel de faptă se întâmplă şi nu este o recidivă, deja, să am şi un comportament normal în piaţă. Pentru că eu ca stat am interesul să ţin o firmă în viaţă, nu să o distrug, şi să rămân fără locuri de muncă, să am un impact negativ în economie. Asta să fie abordarea unei economii normale", a spus Eugen Teodorovici. 

În context, preşedintele Asociaţiei Întreprinzătorilor Maramureş (AIM), Ovidiu Goga, om de afaceri, a precizat că asociaţia se va implica în susţinerea unui mediu de afaceri articulat, în dezvoltarea de parteneriate externe, dar şi în pregătirea forţei de muncă. 

"Asociaţia este formată din firme cu capital integral românesc cu sediul în judeţul Maramureş şi activitatea relevantă în profilul de activitate. Până în acest moment suntem 31 de membri şi cu siguranţă vom fi mai mulţi. Deja am avut o primă întâlnire bilaterală cu oameni de afaceri chinezi, din care a rezultat semnarea a două precontracte prin care firmele parte din asociaţie vând produse şi servicii în China. (...) Membrii asociaţiei doresc dezvoltarea judeţului Maramureş aşa cum o văd antreprenorii, dar şi dezvoltarea afacerilor noastre. (...) Sigur, ne dorim şi proiecte investiţionale majore, ne dorim să dezvoltăm schimburi comerciale, vrem să coagulăm capital autohton care să intre în competiţie cu capitalul străin. Dorim angajaţi cât mai bine pregătiţi profesional, dar şi concurenţă loială. Vom continua să contribuim la o mai bună relaţionare cu instituţiile publice şi autorităţile locale ca să ajutăm la reducerea pauperităţii în zonă, să sprijinim o educaţie eficientă. (...) Important este să facem lucruri şi să obţinem rezultate", a spus preşedintele AIM. 

Totodată, primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a anunţat că în prima jumătate a acestui an aproape 200 de firme locale au intrat în programul start-up, majoritatea activând pe piaţa locală în diverse domenii economice. 

La eveniment au mai fost prezenţi preşedintele Uniunii Naţionale a Patronatului Român, Ioan Lucian şi preşedintele CJ Maramureş, Gabriel Zetea. AGERPRES

×