x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Termocentralele, la putere

Termocentralele, la putere

de Adrian Stoica    |    19 Aug 2015   •   16:27
Termocentralele, la putere
Sursa foto: JoeCologne/Getty Images/iStockphoto

Seceta prelungită din acest an ar putea avea ca efect şi scumpirea curentului electric. Având în vedere că debitele râurilor sunt foarte scăzute, iar gradul de umplere a lacurilor de acumulare este cu 25% mai mic decât normalul, compania Hidroelectrica şi-a diminuat consistent producţia.

În prezent, cea mai mare cantitate de energie este furni¬zată de termocentrale, acestea asigurând peste 56% din producţia totală, în condiţiile în care au şi cele mai mari costuri de producţie.

Potrivit dispecerului Sistemului Energetic Naţ ional, ieri după-amiază energia electrică produsă în termocentrale pe bază de cărbune a reprezentat 35,06%, iar cea în cele pe gaze 21,34%.

În acelaşi timp, Hidroelectrica a furnizat numai 22,91%, în timp ce reactoarele de la Cernavodă au funcţionat la parametrii normali, asigurând 18,29% din producţia totală.

Energia livrată în sistem de cele două companii este cea mai ieftină, preţul ei fiind de 120 lei/MWh pentru hidro şi 158 lei/MWh nuclear. În schimb, centralele eoliene şi-au oprit, practic, activitatea în lipsa vântului.

În ultimele zile, debitul Dunării la intrarea în ţară a fost staţionar, în jurul valorii de 2.300 mc/s, reprezentând 53% din media multianuală a lunii august (4.300 mc/s).

În acest moment, Complexurile Energetice Oltenia și Hunedoara sunt indispensabile sistemului energetic, iar renunțarea la producția pe bază de cărbune se dovedește a fi o mare greșeală
 

×
Subiecte în articol: transalpina