x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Topul investiţiilor realizate în sectorul industrial în 2017

Topul investiţiilor realizate în sectorul industrial în 2017

de Adrian Stoica    |    29 Dec 2017   •   12:32
Topul investiţiilor realizate în sectorul industrial în 2017

În ciuda degringoladei fiscale care a marcat anul 2017, companiile străine au continuat să investească în România. Au fost anunţate sau finalizate investiţii importante în sectorul industrial care au vizat deschiderea unor noi capacităţi de producţie. Dintre aceste proiecte sunt câteva care se disting ca valoarea a investiţiilor. Topul este condus de  Philip Morris International care a demarat un proiect în valoare de 490 de milioane de euro. Următoarele investiţii, care vin din Turcia, aparţin  grupul Arcelik-200 de milioane de euro, şi companiei   Yildiz Entegre-150 de milioane de euro.

 

Ianuarie

Investiţiile se dezmorţesc încă din prima lună a anului. Cele mai semnificative proiecte, ca valoare, sunt anunţate de companiile Romcarton, Kastamonu şi Continental. Per total, investiţii lor în construcţia şi extinderea  unor fabrici totalizează aproape 60 de milioane de euro.

-Romcarton Bucureşti, unul dintre cei mai mari producători de ambalaje din carton ondulat din România, parte a grupului francez Rossmann, va investi 27,5 milioane de euro în construcţia unei noi fabrici în Popeşti-Leordeni;

 

-Compania Kastamonu, specializată în prelucrarea lemnului, va investi 20 de milioane de euro în construirea unei fabrici de adezivi industriali şi în instalarea unei noi linii de producţie la fabrica sa de la Reghin.  Compania Kastamonu face parte din grupul  turc Hayat Holding.

 

-Compania germană Continental anunţă că va investi 12 milioane de euro în extinderea fabricii de componente electronice din Timişoara;

 

 

Februarie

-În februarie cea mai mare investiţie este demarată de compania turcă Yildiz Entegre care începe construcţia unei fabrici de panouri stratificate în judeţul Arges, în comuna Oarja. Valoarea proiectului era de  150 de milioane de euro.

 

Martie

-Producătorul de componente pentru avioane Sonaca Aerospace Transilvania, subsidiara locală a grupului belgian Sonaca cu venituri totale de 381 de milioane de euro şi aproximativ 2.400 de angajati, a deschis o fabrică în localitatea Moldoveneşti din judeţul Cluj. Valoarea totală a proiectului a fost de aproape 12 milioane de euro, din care circa 5,5 milioane de euro a reprezentant ajutorul de stat. Belgienii produc aici, în special, componente pentru avioanele Airbus A320.

 

 

Aprilie

-Grupul francez Michelin a anunţat că va investi 60 de milioane de euro la uzina sa de cord  metalic din Zalau, Michelin Zalau Cord, pentru a creşte capacitatea de producţie cu 50% până în anul 2019. Peste 90% din producţia de cord metalic de aici merge la export, uzina Michelin Zalău Cord contribuind la producţia de anvelope din numeroase uzine Michelin din Europa, America şi Asia.

 

Mai

-Adunarea Generală a Acţionarilor companiei Antibiotice Iaşi, unul dintre cei mai importanţi producători români de medicamente generice,  aprobă investiţii de 207,6 milioane de lei pentru perioada 2017-2019. Potrivit planurilor, compania şi-a propus ca până în 2019 să pună în funcţiune o nouă secţie pentru producerea unguentelor şi supozitoarelor.

 

Iunie

-Luna iunie vine cu o investiţie de anvergură. Grupul turc Arcelik, care deţine şi compania Artic, începe constructia noii sala fabrici de maşini de spălat în localitatea Ulmi din judeţul Dâmboviţa. Valoarea proiectului este de 200 milioane euro pe cele trei capacităţi: fabrica de maşini de spălat rufe, maşini de spălat vase şi cuptoare cu microunde. Odată cu demararea acestei mari investiţii, în zonă îşi vor deschide capacităţe de producţie şi alte companii care vor lucra ca furnizorii de componente pentru fabrica Artic.

 

Iulie

-Luna iulie vine, de asemenea cu o investiţie de anvergură, anunţul fiind făcut de către producătorul de ţigarete Philip Morris International. Nu mai puţin de 490 de milioane de euro au spune oficialii companiei că vor fi investiţi  în construcţia unei fabrici lângă Bucureşti, la Otopeni. Fabrica va fi gata în 2018, aici urmând să se producă rezerve de tutun pentru produsul de încălzirea a tutunului IQOS.

 

-Un alt proiect semnificativ este anunţat de producătorul de componente aute Preh România. Obiectivul este  dezvoltarea producţiei la fabrica sa din Ghimbav, judeţul Vraşov, iar pentru aceasta investiţia se va ridica la 13 milioane de euro, după ce cu un an înainte investiţiile în dezvoltarea fabricii totalizaseră 11 milioane de euro. Întreg proiectul de dezvoltare a fabricii din Ghimbav va fi finalizat în 2019, când compania Preh România a estimat că va ajunge la 1.400 de angajaţi şi afaceri de peste 200 de milioane de euro.

 

August

În această lună investiţiile sunt dominate de industria componentelor auto, cele mai importante proiecte venind dinspre acest sector. Mai mult, toate aceste proiecte aparţin unor companii germane.

 

-Compania Star Transmission & Star Assembly, membră a grupului Daimler,  anunţă că va construi la Sebeş o fabrică pentru recondiţionarea cutiilor de viteză printr-o investiţie de 36 de milioane de euro. Noua investiţie venea după ce în primăvară Grupul Daimler deschisese o altă fabrică la Cugir unde se produceau  diferite modele de roţi planetare pentru cutia în nouă trepte de viteza 9G -Tronic.

 

-Companiile Bosch şi Leoni Wiring Systems RO au anunţat finalizarea unor investiţii de 93 de milioane de euro. Două dintre proiecte au aparţinut companiei Bosch, ele fiind realizate prin intermediul firmelor din grup, Bosch Rexroth (ajutor de stat de 5,66 milioane de euro) şi Robert Bosch (ajutor de stat de 8,41 milioane de euro). În ceea ce priveşte proiectul celor de la   Leoni Wiring Systems RO, acesta a beneficiat de un ajutor de stat în valoare de 4,9 milioane de euro.

 

Septembrie

-Luna septembrie aparţine investiţiilor americane, cea mai mare aparţinând fondului de investiţii PHI Group, care îşi face publică dorinţa de a a şi procesa plante medicinale bio destinate industriei farmaceutice în Gătaia, judetul Timiş. Investiţia urma să se realizeze  printr-o fuziune de 50 de milioane de dolari în grupul Maxagro, unul dintre cei mai mari producatori agricoli din Banat. Potrivit planului, plantele urmau să fie procesate într-o fabrică care va fi construită în Gătaia şi vândute la export în Asia, America şi Europa. Înainte de acest anunţ, fondul de investiţii american semnase un memorandum de întelegere cu grupul  Maxagro în aprilie 2017.

 

-O altă investiţie de marcă anunţată în această lună vine din domeniul industrial, unde grupul Bilka, care activează pe piaţa de acoperişuri, a achiziţionat platforma fostei fabricii Hidromecanica din Braşov, urmând să investească 20 de milioane de euro pentru deschiderea unor noi hale de producţie. Primele efecte pe care le vor produce aceste investiţii se vor simţi la începutul lui 2019, când compania estimează că va demara producţia de panouri termoizolante.

 

Octombrie

Luna octombrie este una dintre cele mai bogate în ceea ce priveşte investiţiile. Proiectele noi anunţate sau cele care urmeză să fie finalizate depăşesc suma de 60 de milioane de euro.

 

- Cel mai mare proiect este lansat de producătorul japonez de componente auto Calsonic Kansei care va investi 30 de milioane de euro în construcţia unei fabrici la Ploieşti, unde ar urma să lucreze 300 de persoane. Noua fabrică va fi construită lângă actualul centru de producţie al Calsonic şi va fi destinată producerii de componente electronice. Japonezii sunt prezenţi la Ploieşti din 2006, ei deţinând aici o fabrică unde produc radiatoare pentru sistemele de răcire, încălzitoare şi sisteme de aer conditionat, având 630 de angajaţi.

 

-Producătorul de utilaje agricole Maschio Gaspardo România împrumută 14 milioane de euro de la  Eximbank pentru dezvoltarea fabricii pe care o are la Chişineu-Criş, judeţul Arad. Ea urmează să fie dotată cu noi linii de asamblare, precum şi cu un centru pentru cercetări agricole. Investiţia venea după ce producătorul italian de utilaje agricole finalizase recent o altă investiţie, în valoare de 10 milioane de euro, care vizase  extinderea fabricii de la Chişineu-Criş.

 

-Grupul Teraplast, cel mai mare procesator de PVC din România şi unul dintre principalii producători de materiale pentru piaţa construcţiilor şi instalaţiilor, deschidea fabrica TeraSteel din Serbia, marcând astfel o premieră pentru industria românească. Ea era  prima fabrică din străinătate inaugurată după 1990 şi aflată integral în proprietatea unei firme româneşti. TeraSteel Serbia urma să deserveasca, în principal, ţări precum Serbia, Bulgaria, Macedonia, Bosnia, Croaţia şi Muntenegru, dar şi pieţe secundare precum Ungaria, sudul României şi nordul Greciei.

 

-Nemţii de la Kärcher vor pune în funcţiune o nouă fabrică de electrocasnice în Curtea de Argeş, după ce în urmă cu doar un an începuseră să producă aspiratoare pe piaţa locală într-o fabrică pe care o deschiseseră la Curtea de Argeş. Noua facilitate de producţie ar urma să devină funcţională la jumătatea lui 2018, aici urmând să se producă atât aspiratoare,  cât şi alte echipamente electrocasnice. Valoarea investiţiei în construirea noii unităţi de producţie nu a fost anunţată.

 

Noiembrie

-Grupul danez Rockwool va aloca 50 de milioane de  euro pentru construcţia unei fabrici de vată minerală bazaltică  în comuna Ariceştii Rahtivani, în apropiere de Ploieşti. Aceasta este prima investiţie pe care o anunţă grupul în România, producţia aici urmând să înceapă în anul 2019. Rockwool este activ pe piaţa românească de aproape 20 de ani, dar prin intermediul filialei locale de vânzări.

 

-Compania Schaeffler România, subsidiara locală a grupului german Schaeffler, şi-a bugetat pentru anul 2018 investiţii de 39 de milioane de euro în construcţia a doua noi facilităţi de producţie în localitatea Cristian din jud. Judeţul Braşov, unde  deţine deja o fabrică. Aici se produc piese destinate industriei auto şi pentru domeniul energiei eoliene.

 

-Grupul german Ebm-Papst, unul dintre cei mai mari producători de motoare

electrice şi ventilatoare pentru industria auto la nivel mondial, a anunţat că în 2018 va deschide o unitate de producţie în ţara noastră. Aceasta va fi amplasată la Oradea,  în parcul industrial Western. Termenul de finalizare al investiţiei este stabilit pentru luna martie 2018, iar investiţia în construcţia viitoarei hale fiind estimată la 2,5 milioane de euro, la care se vor adăuga ulterior costurile cu achiziţionarea liniilor de producţie.

 

Decembrie

-Compania Green Oil & Lubes va construi o fabrică pentru reciclarea deşeurilor minerale la Olteniţa. BERD şi BCR au aprobat un credit de tip club loan în valoare de 38,7 de milioane de dolari companiei pentru cofinanţarea  proiectului al cărui cost final va fi de 56 de milioane de dolari. Fabrica urmează să aibă o capacitate de procesare de 73.000 de tone pe an. Uzina va regenera uleiurile minerale uzate şi le va transforma în uleiuri de baza pentru reutilizare lor în industria auto şi in alte sectoare industriale. Green Oil & Lubes SRL face parte dintr-un grup de companii înfiintate de omul de afaceri indian Mazarali Kamumiya Saiyed.

×