x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Tunurile Guvernului pe ultima sută de metri. Privatizările, căpuşate de conflicte de interese. Hidroelectrica, următoarea ţintă

Tunurile Guvernului pe ultima sută de metri. Privatizările, căpuşate de conflicte de interese. Hidroelectrica, următoarea ţintă

de Daniel Ionaşcu    |    05 Feb 2012   •   21:00
Tunurile Guvernului pe ultima sută de metri. Privatizările, căpuşate de conflicte de interese. Hidroelectrica, următoarea ţintă

In ultimele zbateri dinaintea demisiei, Premierul Emil Boc a pus la cale cateva gauri in care sa se aseze viitoarele tepe. In vizor au intrat marile copanii din energie in care Boc si-a plantat consilierii in posturi cheie. Nici nu s-a uscat bine cerneala pe documentele privind privatizarile "perlelor" sistemului energetic, ca Guvernul a luat deja o serie de alte decizii controversate.

Astfel, consiliera primului ministru, Andrea Paul-Vass, se afla in incompatibilitate conform definitiilor Agentiei Nationale de Integritate (ANI), o data cu numirea sa in comisia de privatizare a Hidroelectrica, in aceeasi calitate fiind si secretarul de stat Bogdan Dragoi, din cadrul ministerului de Finante.

Vass detine in nume propriu 3.000 de actiuni la Alro, principalul "client" al Hidroelectrica pentru energia produsa iar sotul sau are 140.000 de titluri la Fondul Proprietatea, care la randul sau detine 20% din Hidroelectrica, potrivit ultimei declaratii de avere postata pe site-ul Secretariatului General al Guvernului (SGG) si datata 15 iunie 2011.

Dar sa vedem care este definitia confictului de interese, potrivit recomandarii 10/2000 a Consiliului de Ministri a Consiliului Europei: "Conflictul de interese apare atunci cand functionarul public are un interes personal care influenteaza sau pare sa influenteze indeplinirea atributiilor sale oficiale cu impartialitate si obiectivitate. Interesele private ale functionarului public pot include un beneficiu pentru sine sau pentru familia sa, pentru rudele sale apropiate, pentru prieteni, pentru persoane sau organizatii cu care functionarul public a avut relatii politice sau de afaceri. Interesul personal se poate referi si la orice datorii pe care functionarul public le are fata de persoanele enumerate mai sus". Definitia de mai sus se afla in "Ghidul privind incompatibilitatile si conflictele de interese", realizat ANI impreuna cu regatul Olandei si postat pe site-ul institutiei.

Precum se arata mai sus, nu doar influentarea deciziei e conflict de interese, ci si doar daca "pare" sa aiba impact asupra impartialitatii si obiectivitatii.

Unii membri ai PDL au costestat numirea

Numirea de saptamana trecuta facuta de premierul Boc a provocat deja valuri inclusiv in Guvern si in Partidul Democrat Liberal (PDL). Ministrul Muncii, Sulfina Barbu, a declarat miercurea trecuta ca ea crede ca numirea Andeeei Paul Vass in functia de membru al comisiei de listare a Hidroelectrica si "un caz de incompatibilitate".

Listarea Hidroelectrica cu 10% din actiuni a fost decisa de actionarii companiei in Adunarea Generala a Actionarilor, dupa ce Guvernul a avizat inceperea procedurilor de cotare la Bursa a companiei, conform intelegerii cu Fondul Monetar International (FMI).

In calitate de membru al comisiei guvernamentale de privatizare Hidroelectrica, Vass va avea acces prioritar, din timp, la mai multe informatii legate de listarea companiei si va aproba, alaturi de ceilalti membri ai comitetului, atat prospectul final de oferta publica anterior depunerii acestuia la Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, cat si pretul de oferta al actiunilor nou-emise.

Pe propriul site, Andrea Vass argumenteaza ca totul e in regula. "Conflictul de interese sanctioneaza aducerea, in mod deliberat, a unui beneficiu “neamurilor' ori partenerilor de afaceri ai decidentului. Nu este cazul meu. Nu a fost niciodata si nici nu am de gand sa ma apuc vreodata de matraseli. Faptul ca am un cumnat broker, nu naste niciun fel de conflict de interese cu participarea mea in comisia pentru Coordonarea procesului de privatizare a Hidroelectrica", scrie Vass pe site.

Cumnatul Andreei Paul-Vass, Dan Paul, detine firma de brokeraj Finaco Securities, este presedinte al Asociatiei Brokerilor si membru in Consiliul de Administratie al Bursei de Valori Bucuresti (BVB).

Consiliera premierului nu mentioneaza, insa, nimic despre actiunile pe care le detine la Alro sau despre cele ale sotului sau Cristian Paul, fratele lui Dan Paul, la Fondul Proprietatea.

Prezent si el in comisia de privatizare a Hidroelectrica, secretarul de stat Bogdan Dragoi, de la ministerul Finantelor, a fost membru in consiliul de administratie al Hidroelectrica. El a demisionat din 3 ianuarie 2011 tocmai pentru a nu mai fi un conflict de interese privind calitatea sa de presedinte al Comitetului Reprezentantilor Fondului Proprietatea.

Aceasta detine 19,94% din actiunile Hidroelectrica si isi va putea mentine participatia daca va subscrie 2,49% din titlurile emise in cadrul majorarii de capital. Hidroelectrica are un capital social de 4,474 miliarde lei. Din comisie mai faceau parte ministrii Ion Ariton si Gheorghe Ialomitianu, care detin portofoliile Economiei si Finantelor, plus secretarul de stat Karoly Borbely tot de la Economie.

Fondul Proprietatea forteaza privatizarea majoritara a Hidroelectrica

Jeffrey Franks a preluat in discursul de ieri cifrele furnizate de Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea, in privinta contractelor avute de Hidroelectrica cu "baietii destepti". El a cerut ieri "rezilierea imediata" a contractelor paguboase. “Cetatenii romani care sunt proprietari ai intreprinderilor de stat pierd intre 175 si 275 milioane de euro pe an numai de la Hidroelectrica din cauza acestor contracte abuzive", a spus el. Discursul lui Franks este exact retorica Franklin Templeton, care a blocat formarea gigantilor energetici Electra si Hidroenergetica si a fortat listarea companiilor Hidroelectrica si Nuclearelectrica. Concomitent, oficialii Templeton fac presiuni pentru privatizarea majoritara a Hidroelectrica. Mentinerea companiilor mari din energie precum Hidroelectrica si Nuclearelectrica in proprietatea statului este in detrimentul pietei si al acestor societati, declara in noiembrie Greg Konieczny, managerul Fondului Proprietatea. 'Potentialul companiei Hidroelectrica nu este reflectat in rezultatele acesteia, iar pretul mediu practicat de Hidroelectrica este mult mai scazut decat cel practicat de alti jucattori. Hidroelectrica are un tarif de operare mai mare decat toti ceilalti, astfel ca marjele sunt mai reduse. Nuclearelectrica este al doilea producator de electricitate din portofoliu. Mentinerea acestor societati in mana statului este in detrimentul pietei si a acestor companii', afirma el. O parte din oficialii din sistemul energetic se tem ca FMI cere eliminarea contractelor hidro tocmai pentru a o pregati Hidroelectrica de privatizarea majoritara.

Transelectrica, scandal asemanator

Acelasi gen de scandal a precedat o alta companie de stat, Transelectrica. Dupa ce a criticat peste tot in declaratiile publice interventia politicului la companiile de stat, premierul Emil Boc l-a numit in urma cu doua saptamani pe consilierul sau personal Adrian-Victor Vevera drept presedinte al consiliului de administratie la Transelectrica, in locul directorului general Horia Hahaianu. La doar patru zile de la numire, dupa ce presa a reclamat lipsa informatiilor care sa indice competentele lui Vevera in domeniu, consilierul lui Boc si-a dat demisia de la conducerea consiliului de administratie, insa a ramas membru al acestuia. Scandalul vine in conditiile in care Transelectrica aduce suplimentar 15% din capitalul sau pe Bursa de Valori Bucuresti (BVB). De mentionat ca Transelectrica este deja listata, ceea ce presupune standarde inalte de transparenta. In 2008-2009, Vevera a lucrat in cadrul DGIPI din Ministerul de Interne, fiind consilier al directorului general iar din iulie 2009 pana in prezent este consilier al premierului pentru securitate nationala. Potrivit cv-ului sau, el "reprezinta primul ministru in cadrul intrunirilor in raport cu structurile de informatii, alte institutii publice si societate civila pe problematica de specialitate".

×