x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ucraina şi Bulgaria "răpesc" României turiştii moldoveni

Ucraina şi Bulgaria "răpesc" României turiştii moldoveni

07 Ian 2019   •   13:10
Ucraina şi Bulgaria "răpesc" României turiştii moldoveni
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Turiştii din Republica Moldova preferă tot mai mult să îşi petreacă Sărbătorile de iarnă în staţiunile montane din Ucraina şi Bulgaria, astfel că România pierde teren pe această piaţă, deşi se situează încă pe primul loc.

"Spre deosebire de anii precedenţi, numărul moldovenilor care petrec Crăciunul şi Revelionul pe rit vechi în România este în descreştere", a declarat Corina Martin, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Promovare Turistică din România (FAPT).

"Acest fapt este bazat pe progresul la nivel de infrastructura a destinaţiei Ucraina, care oferă preţuri mai mici la cazare, alimentaţie, cât şi la serviciile de schi", a mai spus Martin.

Tendinţa moldovenilor de a se orienta către Ucraina şi Bulgaria a fost remarcată şi de Ion Iordachi, preşedinte al agenţiei Travel din Moldova. Potrivit acestuia, în România se înregistrează o tendinţă nouă – turiştii vor să meargă de Crăciun şi Revelion la băi şi saline, în staţiuni balneo precum Slănic-Moldova sau Sovata.

"Acest segment ar putea să crească dacă ar exista o promovare mai bună pe piaţa Republicii Moldova", a afirmat Iordachi.

Turistul moldovean iubeşte confortul. De aceea, vrem să rezolvăm şi cu cozile la vamă, de 4-5 ore. În Ucraina, într-o oră ai ajuns deja în staţiune. Aşa că unii turişti au preferat în acest an Ucraina, chiar dacă serviciile sunt mai slabe", a mai spus oficialul Travel.

Majoritatea turiştilor moldoveni aleg ca mijloc de transport autocarul, pentru că le place să meargă în grupuri mai mari, a explicat Dragoş Răducan, prim-vicepreşedinte executiv al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Reprezentanţii agenţiei Mistral Chişinău spun că destinaţia de top este Valea Prahovei, în special pentru schi, dar şi staţiunile din alte zone s-au dovedit atractive. Cei care vin mai mult ca să se odihnească au ales Sovata sau Slănic Moldova.

Bugetul mediu alocat de turiştii moldoveni pentru această perioadă este cuprins, în general, între 150 şi 200 de euro de persoană, cu transport inclus.

Astfel, preţurile pentru un pachet de 3 nopţi la Călimani, cu cină festivă, a fost de 159 euro de persoană, în timp ce pentru 5 nopţi la Vatra Dornei, au fost de 209 euro de persoană, incluzând programe artistice, acces la piscină şi telescaun gratuit. La Şuior, în Maramureş, la poalele munţilor Gutâi, pachetul de 4 nopţi a costat 209 euro de persoană.

 

×