x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Udrea vrea parcuri de sănătate la Ana Aslan şi Snagov, parte a strategiei turismului balnear

Udrea vrea parcuri de sănătate la Ana Aslan şi Snagov, parte a strategiei turismului balnear

17 Iul 2009   •   00:00

Ministrul turismului, Elena Udrea, vrea să dezvolte în nordul capitalei parcuri de sănătate pentru a valorifica apele termale existente în jurul capitalei.



Strategia de dezvoltare a turismului balnear în România ar putea fi finalizată până la finele anului, urmând să fie implementată la începutul lui 2010, printre proiectele propuse de Ministerul Turismului numărându-se dezvoltarea unui parc de sănătate la Ana Aslan şi construirea unuia nou la Snagov.

"Sperăm şi ne dorim ca strategia de dezvoltare a turismului balnear să fie gata până la sfârşitul anului şi să începem să o implementăm de la începutul anului viitor. România are un potenţial extraordinar de dezvoltare a acestui tip de turism, având în vedere că deţinem o treime din izvoarele termale şi naturale ale Europei", a declarat ministrul Turismului, Elena Udrea.

Ea a adăugat că turiştii români manifestă lipsă de interes pentru turismul balnear, iar numărul străinilor interesaţi de staţiunile balneare româneşti este foarte redus, o explicaţie în acest sens fiind starea proastă a infrastructurii şi lipsa de promovare a segmentului balnear.

"Preocuparea pe care o manifestăm cu toţii pentru dezvoltarea turismului balnear este una potrivită şi care trebuie să aibă efecte rapide, pentru că în ultimii 20 de ani nu numai că nu am reuşit să creştem numărul de turişti, ci am reuşit să îi pierdem şi pe cei care veneau tradiţional în România, mai ales cei din Germania şi Israel. Acum sunt foarte puţini cei care mai ajung în România pentru tratamente balneare", a spus Udrea.

Udrea a precizat că în perioada 1993-2007, numărul turiştilor în staţiunile balneare româneşti a oscilat între 600.000-700.000 de turişti.

În prezent, în România, există aproape 160 de localităţi care deţin resurse minerale terapeutice, iar dintre acestea 23 de staţiuni sunt atestate ca zone turistice de interes local şi alte 23 de interes naţional.

Ministrul a menţionat că foarte multe staţiuni sunt în stare de degradare, având în vedere că proprietarii de hoteluri şi autorităţile locale nu au investit în infrastructură.

"Un număr foarte mare de staţiuni se află în stare de degradare şi de neutilizare a patrimoniului de structuri de cazare turistice şi cred că ceea ce trebuie făcut este să oferim un sprijin autorităţilor locale pentru acestea să impună un comportament economic util celor care deţin hoteluri în staţiunile balneare. Totodată, trebuie rezolvate toate problemele în acest domeniu, inclusiv cele legate de calificarea celor care lucrează pe acest segment", a declarat Udrea.

Ea a arătat că această strategie de dezvoltare a segmentului balnear are, totodată, scopul de a schimba mentalitatea celor care lucrează în turismul balnear şi a turiştilor, transformând "tradiţionalul turism pentru bolnavi" în turism de sănătate, care să se adreseze tuturor categoriilor de vârstă.

"Ştiu foarte mulţi români care merg în zone îndepărtate, gen Asia, pentru a se trata cu apă cu petale de trandafiri. Aceste persoane ar putea veni în România pentru a se trata în staţiunile româneşti. Turismul balnear ar trebui să fie atractiv nu doar pentru cei de vârsta a treia, ci şi pentru tineri şi cei care aleg să-şi petreacă concediile în astfel de staţiuni", a spus Udrea.

Printre proiectele propuse de Ministerul Turismului se numără transformarea centrului "Ana Aslan" într-un parc de sănătate, în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii.

"Ne-am gândit, împreună cu Ministerul Sănătăţii, să dezvoltăm un parc de sănătate în cadrul centrului «Ana Aslan» din Bucureşti. Totodată, avem în vedere o lege a balneologiei, prin care medicii să facă recomandări de prevenţie şi tratare prin turismul balnear, astfel încât să se reducă numărul internărilor în spitale, iar pacienţii să nu se mai trateze cu medicamente", a arătat Udrea.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Cristian Irimie a declarat că dezvoltarea Ana Aslan va permite reintroducerea centrului de sănătate în circuitul internaţional.

"Vom dezvolta, alaturi de Ministerul Turismului, o instituţie complexă cu servicii la cel mai înalt nivel şi vor exista unităţi medicale de înaltă performanţă. Acest proiect va permite reintroducerea Ana Aslan în circuitul internaţional", a spus Irimie.
Totodată, Udrea a adăugat că reprezentaţii Primăriei Snagov sunt dispuşi să încheie un parteneriat pentru dezvoltarea unui parc turistic de sănătate la Snagov, pentru care ministerul caută investitori.

 Mediafax

×