x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie UE dă 125 de milioane de euro pentru legumicultori

UE dă 125 de milioane de euro pentru legumicultori

de Elena Stan    |    18 Aug 2014   •   19:06
UE dă 125 de milioane de euro pentru legumicultori
Sursa foto: BAS CZERWINSKI/EPA/Intact Images
Produsele vizate sunt roşiile, castraveţii, ardeii etc.
Comisia Europeană alocă 125 de milioane de euro pentru a-i susţine pe producătorii europeni de fructe şi legume perisabile, aceştia fiind cei mai afectaţi de embargoul impus de Rusia pentru produsele agricole venite din UE. Potrivit unui comunicat al instituţiei, produsele vizate de această măsură sunt tomatele, morcovii, ardeii, varza albă, conopida, castraveţii, ciupercile, merele, perele, fructele roşii, strugurii de masă şi kiwi. Toţi cei care cultivă produsele menţionate pe lista întocmită de CE vor primi despăgubiri, indiferent dacă fac sau nu parte dintr-o organizaţie a producătorilor. “Bugetul prevăzut este de aproximativ 125 de milioane de euro. Ideea este să reducem cantităţile puse pe piaţă pentru ca preţul să nu scadă până la un nivel de criză”, a precizat Roger Waite, purtătorul de cuvânt al lui Dacian Cioloş.
Cele mai afectate de embargou sunt Polonia, Lituania, Belgia şi Olanda, principalii furnizori europeni de fructe şi legume perisabile pentru Rusia. Măsura se va aplica într-o manieră retroactivă de la 18 august şi va rămâne în vigoare până la sfârşitul luni noiembrie.

Şi producătorii români primesc bani
Legumicultorii români vor primi despăgubiri de la Comisia Europeană în valoare de 10 milioane de euro pentru produsele aflate pe stoc. “Sectorul de legume şi fructe din România este singurul sector afectat de embargoul Federaţiei Ruse. Până în prezent, pagubele sunt estimate la circa 10 milioane de euro pentru 22.000 tone de legume, respectiv castraveţi, roşii, aflate pe stoc pentru că producătorii nu mai găsesc piaţă de desfacere”, a precizat Achim Irimescu, reprezentantul Delegaţiei României pe lângă CE. Producătorii români de legume şi fructe au spus că pierderile înregistrate din cauza embargoului rus se ridică la circa 300 de milioane de euro. La începutul lunii august, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat un decret care interzice importurile de produse agricole şi alimentare provenite din SUA, UE, Canada, Australia şi Norvegia.

×