x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ultima zi pentru cererile de amânare a ratelor

Ultima zi pentru cererile de amânare a ratelor

de Dan Straut    |    Valentin Gros    |    14 Mai 2020   •   09:08
Ultima zi pentru cererile de amânare a ratelor
Sursa foto: BernardaSv/Getty Images/iStockphoto

Acordarea facilității de suspendare a obligației de plată a ratelor trebuie solicitată de către datornici până cel mai târziu la data de 14 mai 2020 inclusiv. Astfel că astăzi este ultima zi în care debitorii se mai pot adresa băncilor, acesta fiind primul pas procedural pentru a obține amânarea ratelor - cu condiția ca împrumuturile aferente să fie angajate înaintea datei de 30 martie 2020. Din 15 mai, odată cu ridicarea stării de urgență, începe și „numărătoarea inversă” pentru facilitățile acordate de Guvern în vederea combaterii efectelor economice ale crizei coronavirus.

 

Potrivit Ordoanței 37/2020, intrată în vigoare la 30 martie, suspendarea ratelor poate fi solicitată o singură dată, iar perioada de amânare poate fi de la o lună până la 9 luni, respectiv până la data de 31 decembrie 2020, precizează Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM). De asemenea, „debitorul trebuie să nu fi înregistrat rate scadente restante, la data de 16 martie 2020 inclusiv”, sau să fi efectuat plata restanțelor până la data solicitării suspendării”.

 

BNR a consemnat 100.000 de apelanți

Adrian Vasilescu, consultant de strategie în cadrul Băncii Naționale a României (BNR), a declarat pentru Jurnalul că măsura de amânare a ratelor a fost salutară. „În acest moment, sunt circa 1,4 milioane de credite de consum și 400.000 de credite ipotecare. Numărul celor care au apelat la aplicarea prevederilor din Ordonanța de amânare a ratelor nu e foarte mare. Conform datelor BNR, până la sfârșitul lunii aprilie au fost aprobate în total aproximativ 100.000 de cereri - consum plus ipotecare. Pe lângă acestea, alte 175.000 de împrumuturi au beneficiat de reevaluări și păsuiri, pe baza unor protocoale proprii ale băncilor”, a spus oficialul băncii centrale.

 

 

Ce facilități mai rămân

Cele mai multe facilități de sprijinire a economiei, acordate de Guvern pentru combaterea efectelor crizei coronavirus, au ca termen de aplicare perioada stării de urgență instituite pe 16 martie plus o anumită perioadă. Astfel că de acum, după încheierea stării de urgență, a rămas o lună sau chiar mai puțin pentru următoarele facilități:
- amânarea executărilor silite și a popririlor de conturi la datornicii către bugetul de stat;
- amânarea plății utilităților și a chiriilor pentru sediile administrative ale firmelor care și-au suspendat total sau parțial activitatea;
- plata din fonduri publice a 75% din cheltuielile cu șomajul tehnic
- amânarea controalelor fiscale;
- facturarea cu prețuri fără acciză la alcoolul etilic folosit ca dezinfectant.
 

În cele două luni, creditele neperformante au înregistrat o scădere, declinul fiind semnificativ. La rândul lor, dobânzile au coborât.

Adrian Vasilescu, consultant de strategie BNR

 

 

 

×