Un coşmar pozitiv

Dacă ar fi intrebat, cu ocazia unui sondaj de opinie, cat de mulţumit e de traiul pe care-l duce, domnul Popescu ar răspunde "destul de mulţumit".

Dacă ar fi intrebat, cu ocazia unui sondaj de opinie, cat de mulţumit e de traiul pe care-l duce, domnul Popescu ar răspunde "destul de mulţumit".

Nu trebuie să fii bogat ca să fii destul de mulţumit sau chiar foarte mulţumit cu viaţa ta. Domnul Popescu e nemulţumit de toţi politicienii, dar cu viaţa o scoate binişor la capăt. Are căsuţa lui, are grădina de zarzavat, toamna bagă in beci două butoaie cu vin roşu, iar cu pensia şi cu atelierul de reparat scaune scalciate din fundul curţii n-are cum să moară de foame.

Intr-o noapte, domnul Popescu visează că in Australia un văr de al doi-lea din partea soţiei, al cărui nume nu-i spune nimic, ii lasă moştenire un miliard de euro, disponibili in bănci elveţiene. Deoarece n-a avut niciodată treabă cu băncile, domnul Popescu visează că-i vine la poartă un delegat elveţian cu o geantă plină cu bani. Ca să se convingă că-s banii lui, domnul Popescu il trimite pe delegat să-i cumpere de la magazinul din capătul străzii nişte parizer şi o paine. Delegatul ii aduce parizerul şi-i eliberează o chitanţă pe care scrie că i-au mai rămas in depozit nouă sute nouăzeci şi nouă de milioane nouă sute nouă zeci şi nouă de mii nouă sute nouă zeci şi opt de euro şi şaptesprezece cenţi. Destui ca domnul Popescu să-şi poată repara acoperişul la odaia de la stradă, unde-şi primeşte oaspeţii de Paşte şi de Anul Nou. Pe loc, delegatul face socoteala: tabla nouă, meşterii şi ciubucul, plus berea şi trataţiile, in total patru sute treizeci de euro. Domnul Popescu discută cu soţia ce le-ar mai trebui in casă ca să se declare perfect mulţumiţi de viaţă şi să nu-i mai intereseze deloc ce fac politicienii. Impreună, decid că le-ar mai trebui o maşină de spălat, poate să fie şi second hand, o faşie de pămant la ţară, la Lehliu, un rezervor de benzină mai incăpător la Dacie, ca să facă un dus-intors la băiat, la Sighişoara, fără să-l doară capul şi... cam atat. Delegatul spune că se face şi-i dă iarăşi chitanţă: domnul Popescu mai are-n cont nouă sute nouă zeci şi nouă de milioane nouă sute nouă zeci şi opt de mii patru sute opt euro şi şaptezeci şi doi de cenţi. Ce inseamnă asta?, intreabă domnul Popescu, fiindcă eu stau cam prost cu cifrele. Păi, răspunde ezitant delegatul, cam tot un miliard.

Şi dacă plătesc un om să-mi sape grădina, se interesează in vis domnul Popescu, mai scade miliardul? Să zicem că-mi iau şi o Dacie nouă, cat rămane? Cam tot un miliard, răspunde delegatul. Domnul Popescu simte că-l trec sudorile. Tot ce şi-a dorit el să aibă şi acum poate să aibă, ca să fie pe deplin mulţumit cu viaţa pe care a dus-o şi cu anii ce i-au mai rămas, cere, primeşte, capătă şi chitanţă. Dar miliardul, lua-l-ar dracu`, nici nu se sinchiseşte. Rămane intreg. Domnul Popescu se răsuceşte in pat, deranjand-o pe doamna Popescu, delegatul băncii intreabă: "Haideţi, ce mai cheltuim, că arde miliardul?!", iar domnul Popescu simte că e maximum de mulţumit de viaţă şi că nu-l duce mintea să dorească mai mult decat are. Poate incă o cămăruţă de chirpici, in care să gătească doamna Popescu vara. Noroc că se trezeşte şi-şi dă seama că povestea cu miliardul n-a fost decat un coşmar. Unul de mult prea bine.