x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Un nou economist șef în fruntea Băncii Comerciale Române

Un nou economist șef în fruntea Băncii Comerciale Române

13 Ian 2020   •   14:23
Un nou economist șef în fruntea Băncii Comerciale Române
Sursa foto: antena3

Ciprian Dascălu va fi noul economist şef şi director de cercetare la Banca Comercială Română (BCR) din 15 ianuarie.
El îi succede lui Horia Braun-Erdei, numit la 1 noiembrie 2019 preşedinte executiv (CEO) al Erste Asset Management România.

În vârstă de 40 de ani, Ciprian Dascălu lucrează în sistemul bancar din 2003, acumulând o experienţă consistentă în macro şi micro economie, pieţe financiare şi modele economice, dar şi în statistică, managementul riscului, retail & corporate banking.

Înainte de a se alătura echipei BCR, el a deţinut poziţia de economist şef al ING Bank România, începând cu 2015. Ciprian a mai ocupat funcţia de economist în Direcţia de Politici Monetare a BNR (2003-2006), Senior Trader la Millennium Bank (2007-2014), precum şi cea de Market Business Manager în cadrul trezoreriei Unicredit Tiriac Bank (2015).

Ciprian Dascălu a absolvit Facultatea de Finanţe & Bănci, din cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti, urmată de un master DOFIN în domeniul financiar-bancar.

Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private şi a băncilor de locuinţe.
Oferă o gamă completă de produse şi servicii financiare, printr-o reţea de 21 de centre de afaceri şi 22 de birouri mobile dedicate companiilor şi 431 de unităţi retail situate în majoritatea oraşelor din ţară cu peste 10.000 de locuitori.

Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din estul Uniunii Europene. 47.700 de angajaţi deservesc 16,2 milioane de clienţi în cadrul a 2.500 de filiale din 7 ţări. La sfârşitul lui 2018, Erste Group deţinea active totale în valoare de 236,8 miliarde de euro, înregistra un profit net de 1,79 miliarde de euro, precum şi un indice al capitalului comun de rangul 1 (Basel 3 implementat integral) la 13,5%.

AGERPRES

×