x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Un NU categoric pentru relaxarea fiscală

Un NU categoric pentru relaxarea fiscală

de Adrian Stoica    |    Daniela Ivan    |    27 Mai 2015   •   08:11
Un NU categoric pentru relaxarea fiscală
Sursa foto: ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO

O nouă rundă de negocieri cu delegaţia FMI-CE-BM s-a încheiat ieri fără niciun rezultat concret. Reprezentanţii organismelor internaţionale au cerut Guvernului să amâne măsurile de relaxare fiscală, temându-se de un derapaj al deficitului bugetar, dar nu au avut succes. Oricum, Executivul se va prezenta la viitoarea întâlnire cu TVA redus la alimente şi, posibil, cu un nou Cod Fiscal aprobat.

Experţii FMI şi cei ai Comisiei Europene au plecat ieri din România după şapte zile în care au discutat cu oficialii români problemele rămase restante în cadrul discuţiilor anterioare, complexurile energetice Oltenia și Hunedoara și liberalizarea pieței gazelor. A apărut însă o nouă problemă, reducerea TVA la alimente şi noile măsuri din Codul Fiscal care nu sunt pe placul FMI şi al Comisiei Euro¬pene. Discuţiile au fost aprinse, delegaţia FMI-CE solicitând o amânare a reducerii TVA sau măcar o reducere mai mică a procentului, însă nu a obţinut nimic de la partea română. „Vedem o uriaşă relaxare fiscală şi nicio măsură complementară”, i-au spus experţii Fondului ministrului de Finanţe, conform unor surse apropiate negocierilor.

Restructurarea CEH, în aer
O altă problemă rămasă în suspensie în cadrul discuţiilor a fost cea legată de sistemul ener-getic şi, în special, de Complexul Energetic Hunedoara (CEH). FMI și CE ceruseră la prece-denta vizită o reformă radicală a producătorului de energie, în caz contrar, vorbind chiar despre lichidarea lui. Deocamdată, Guvernul nu a putut prezenta un plan concret de restructurare, dar a promis că va lucra la această problemă, excluzând din start ideea lichidării complexului. A admis, însă, că restructurarea va duce inevitabil la închiderea unor mine din Valea Jiului.
Momentan, singura măsură luată a fost anularea strategiei de privatizare şi acordarea unui ajutor financiar.

Delegaţia FMI-CE nu vede cu ochi buni noul Cod Fiscal din cauza reducerilor de taxe care vor duce deficitul bugetar la 3,5% din PIB, în 2016. Situaţia este de neacceptat pentru CE deoarece ar implica reintrarea României în procedura de deficit excesiv.

- O nouă misiune FMI va sosi la Bucureşti la sfârşitul lunii iunie pentru ultima revizuire a acordului, care va expira în septembrie. Până atunci, delegaţia de experţi care a plecat ieri din România a dat câteva indicaţii.
- CFR Marfă: Se va face un nou plan cu termene clare pentru a nu intra în colpas finaciar. Are arierate mari, în ciuda clienţilor stabili.
- Oltchim: Se caută soluţii pentru continuarea activităţii, experţii FMI-CE nu au reco¬mandat închiderea fabricii , ci vor să-i mai dea şanse pentru redresare.
 

×
Subiecte în articol: FMI