x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Unde poate ajunge ROBOR?  A fost şi 226%

Unde poate ajunge ROBOR?  A fost şi 226%

de Daniela Ivan    |    25 Apr 2018   •   11:50
Unde poate ajunge ROBOR?  A fost şi 226%

Indicele ROBOR la trei luni (dobânda la care se împrumută băncile între ele), în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a crescut ieri la 2,28%, de la 2,22%, conform datelor publicate de BNR. Şi indicele la şase luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare, a crescut la 2,52%, de la 2,49%. În aceste condiţii tot mai mulţi români sunt afectaţi şi se întreabă până unde poate ajunge ROBOR-ul. Statistica BNR arată că cel mai ridicat nivel a fost atins pe datat de  6 martie 1997, când  ROBOR 3M  a ajuns la nivelul urias de 226%. Este adevărat că atunci inflaţia era de 151,4%, ceea ce dădea peste cap toată economia. Acum lucrurile stau altfel, însă creşterea inflaţiei dă frisoane celor cu credite în lei. Există însă şi o veste bună. Acum ROBOR-ul nu poate creşte mai mult 3,25% deoarece băncile se pot imprumuta oricând de la BNR cu această dobândă şi nu ar avea sens să se împrumute între ele la dobânzi mai mari.  Însă analiştii estimează că până la finele anului valoarea maximă a ROBOR 3 M ar putea  urca la 4,5% pe fondul creşterii dobânzii de politică monetară  la 3,5%. 

 

×
Subiecte în articol: robor