x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Unele scoli vor fi evacuate In maximum 5 ani

Unele scoli vor fi evacuate In maximum 5 ani

17 Apr 2005   •   00:00

Scolile, spitalele, partidele politice, ambasadele care ocupa acum foste imobile nationalizate vor fi evacuate in maximum cinci ani daca Parlamentul va accepta noile legi privind proprietatea in forma pregatita de Guvern.

  • de MONICA IORDACHE
  • POLITIC
  • PASUL URMATOR. Observatiile reprezentantilor partidelor din coalitie pe marginea pachetului legislativ privind proprietatea sunt asteptate pana la jumatatea lunii mai
    Institutiile publice care ocupa acum foste imobile nationalizate vor fi evacuate in maximum cinci ani daca Parlamentul va accepta noile legi privind proprietatea in forma pregatita de Guvern. Executivul intentioneaza sa-si asume raspunderea, in a doua jumatate a lunii mai, pe un pachet de masuri in acest domeniu. In vizorul legii intra si scolile, spitalele, partidele politice, ambasadele, pentru care insa Guvernul promite sa gaseasca alte sedii.

    Noutatea absoluta a acestui pachet legislativ este proiectul privind acordarea de despagubiri fostilor proprietari carora nu li se pot restitui bunurile nationalizate. Modalitatea gasita de Guvern este acordarea de instrumente financiare care sa poata fi transformate rapid in bani, fara ca bugetul de stat sa fie impovarat. Solutia: acordarea unor titluri de plata care vor fi cotate la bursa. In acest fel, nivelul despagubirilor nu va fi plafonat, evaluarea bunurilor care nu pot fi retrocedate facandu-se la valoarea reala. Potrivit proiectului, titlurile de plata vor fi constituite intr-un fond cotat la bursa si administrat de o societate internationala. Pentru alegerea acestei societati, Ministerul Finantelor va organiza licitatie publica, asteptandu-se sa participe nume sonore si credibile. Proprietarii isi pot rascumpara titlurile de valoare incepand cu data la care Fondul va fi cotat la bursa, obtinand contravaloarea lor in bani, sau le vor pastra si vor primi dividende la Fond. Valorificarea titlurilor se va putea face in circa un an de la adoptarea legii, spun initiatorii legii.

    PROCEDURA. Conform proiectului, primariile vor transmite cererile de despagubiri catre Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor, adica prezenta Autoritate pentru Urmarirea Aplicarii Unitare a Legii 10/2001, care isi va face o baza de evaluatori autorizati. Acestia vor estima valoarea bunurilor pentru care se solicita masurile reparatorii, iar Autoritatea va emite titlul de despagubire. Angajarea de evaluatori profesionisti autorizati se va face in functie de anumite criterii, cel mai important dintre acestea fiind detinerea unei polite consistente de asigurare profesionala.

    DIFERENTE. Legea 10/2001 prevedea acordarea de masuri reparatorii prin echivalent, constand in bunuri sau servicii, actiuni la societatile comerciale tranzactionate pe piata de capital, titluri de valoare nominala folosite exclusiv in procesul de privatizare sau bani. Noul proiect pastreaza doar varianta bunurilor si serviciilor compensatorii, la care se vor adauga titlurile de plata. Sunt excluse deci despagubirile banesti care ar fi impovarat bugetul de stat.

    PACHET. Legea privind despagubirile va fi inclusa in pachetul de masuri privind proprietatea, alaturi de modificarile referitoare la retrocedarea imobilelor nationalizate si a terenurilor agricole si forestiere. Proiectele au fost elaborate de ministrii liberali: Gheorghe Flutur pentru masurile privind regimul terenurilor agricole si forestiere si Bogdan Olteanu pentru cele privind imobilele nationalizate.

    Pana la jumatatea lunii mai, cand Guvernul intentioneaza sa isi asume raspunderea pentru acest pachet legislativ, sunt asteptate observatiile partenerilor de coalitie.

    Proba cu martori, reactivata



    PROPUNERE. Deputatul PD Valeriu Tabara cere ca proba cu martori sa se faca sub juramant, in fata instantei
    In privinta proprietatii funciare, retrocedarea se va face pe vechile amplasamente, daca acestea sunt libere. Conform proiectului, din Legea 1/2000 se va elimina sintagma "de regula", care crea posibilitatea ca anumite suprafete de teren sa fie acordate fostilor proprietari in alte locuri decat in cele in care au avut initial pamant. In plus, va fi introdusa proba cu martori. Proiectul prevede ca proba cu martori va fi luata in considerare la reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente, cand martorii care le recunosc sunt proprietari vecini pe toate laturile terenului pentru care s-a cerut reconstituirea.

    TEMERI. Prevederile referitoare la proprietatea funciara, elaborate de ministrul Agriculturii, Gheorghe Flutur, sunt deja studiate de democrati. Retrocedarea pe vechile amplasamente pare insa un subiect sensibil.

    Deputatul PD Valeriu Tabara spune ca acest lucru se poate face numai in masura in care noile titluri de proprietate nu se vor suprapune cu cele acordate deja in conditii legale. In plus, la proba cu martori, Tabara insista ca in lege sa fie precizat ca asemenea marturii trebuie depuse in fata instantei, sub juramant. "Dorim sa se faca mai intai o evaluare a suprafetelor solicitate potrivit acestor reglementari si o evaluare a situatiei actuale, conforme cu Legea 1/2000. In plus, vrem sa se cerceteze modul in care s-au facut privatizarile si concesionarile, pentru ca aceste societati au rezerve importante pentru a definitiva procesul de retrocedare", mai spune Tabara.

    Toate imobilele nationalizate vor fi restituite


    Modificarea esentiala adusa Legii 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv este eliminarea exceptiilor de la retrocedare. Articolul 16 arata in acest moment ca nu vor fi retrocedate imobilele ocupate de unitati de invatamant sau din sistemul de sanatate, de asezaminte social-culturale, de institutii publice, de partide politice, de misiuni diplomatice si oficii consulare, de reprezentante ale organizatiilor internationale acreditate in Romania, precum si de personalul cu rang diplomatic al acestora.

    Fostilor proprietari ar fi urmat sa li se acorde masuri reparatorii prin echivalent. In noul proiect, exceptiile sunt eliminate, instituindu-se o perioada de ragaz pentru aceste institutii pentru a-si gasi spatii noi.

    In aceasta perioada, chiria pe care o dadeau statului va fi platita catre proprietar. Astfel, scolile si spitalele vor avea un ragaz de cinci ani, alte institutii publice vor putea ramane in imobile pana la trei ani, iar partidele si ambasadele, un an.

    SANCTIUNI. O alta noutate este sanctionarea autoritatilor publice care nu vor pune in aplicare noile prevederi ale legii. In prima instanta vor fi amendate, urmand ca pentru fiecare zi de intarziere sa fie aplicate penalitati calculate in functie de valoarea de folosinta a cladirii respective.

    BISERICI. Prin acest pachet legislativ se va opera si asupra Legii 501 privind cultele religioase si asupra Legii 66 privind minoritatile nationale. Cultelor religioase li se vor retroceda, pe langa imobile si bunuri mobile, si bisericile sau lacasurile de cult care pana acum nu li se puteau da inapoi.

    ASIGURARI
    Ministrul pentru relatia cu Parlamentul, Bogdan Olteanu, spune ca modificarile ce vor fi aduse Legii 10/2001 vor viza exclusiv imobilele ocupate de institutii ale statului. "Nu se va schimba regimul imobilelor deja vandute si nici regimul chiriasilor", spune Olteanu. In plus, pentru scolile sau spitalele care vor fi nevoite sa iasa din cladirile in care functioneaza, statul se va obliga sa construiasca sedii noi. Olteanu promite negocierea unor cofinantari cu Banca Mondiala, BEI si BERD, pentru construirea unor asemenea sedii, intrucat pentru stat este mai avantajos sa ridice cladiri noi decat sa plateasca despagubiri pentru imobile care au deja cel putin 60-70 de ani vechime.

    PSD
    Singura reactie din partea PSD in privinta noilor legi ale proprietatii a venit de la senatorul PSD Ion Iliescu, care a criticat usurinta cu care actuala guvernare abordeaza legile privind proprietatea. "Mi se pare ca usurinta cu care se abordeaza aceasta chestiune dovedeste inconstienta", a declarat Iliescu, precizand ca nu va sustine acest pachet de legi. El a spus ca, in teritoriu, schimbarile legislative in domeniu au provocat ingrijorare. Potrivit lui Iliescu, aceste masuri "pot sa bulverseze tot ce s-a facut in ani de zile". El a spus ca impartirea titlurilor de proprietate s-a efectuat in proportie de 98% si a opinat ca o revenire asupra acestei operatiuni ar constitui "o bulversare si o zapaceala in toata tara".
    ×
    Subiecte în articol: economic legii