x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie UniCredit, desemnată Banca Anului în România

UniCredit, desemnată Banca Anului în România

05 Dec 2017   •   12:36
UniCredit, desemnată Banca Anului în România

UniCredit a primit din partea publicaţiei The Banker distincţia 'Banca Anului' în România, Bosnia Herţegovina şi Germania. Premiile au fost anunţate în cadrul ceremoniei anuale 'Bank of the Year Awards' organizată de The Banker în Londra, au anunţat, marţi, reprezentanţi ai băncii.

 

'Suntem mândri că The Banker a desemnat UniCredit ca fiind cea mai bună bancă din Bosnia şi Herţegovina, Germania şi România. Aceste premii prestigioase reconfirmă realizările Grupului şi efortul oamenilor din întreaga organizaţie. Nu ar fi fost posibile fără implicarea angajaţilor şi fără loialitatea clienţilor noştri, şi vom continua să lucrăm neobosit pentru a ne asigura că oferim produse şi servicii care să fie premiate', a declarat Gianni Franco Papa, General Manager UniCredit.

Răsvan Radu, CEO UniCredit Bank a declarat: 'Privim prestigioasa distincţie oferită de The Banker ca pe o recunoaştere a realizărilor UniCredit Bank, dar şi ca pe un vot de încredere pentru planurile noastre de viitor. Într-o piaţă caracterizată de oportunităţi dar şi de o concurenţă puternică şi de un mediu fiscal, de business şi de reglementare volatil, am reuşit ca - mizând pe digitalizare, pe inovaţie şi pe simplificarea operaţiunilor - să fim banca numărul 1 în zona Corporate dar, mai mult, să urcăm anul acesta pe primul loc şi în privinţa satisfacţiei clienţilor persoane fizice. Şi pe viitor, în linie cu Planul Strategic Transform 2019 şi poziţionarea de lider a UniCredit în Europa Centrală şi de Est, vom continua să ne consolidăm poziţia şi pe plan local', arată Răsvan Radu, CEO UniCredit Bank, într-un comunicat citat de agerpres.

Premiile 'Banca Anului', aflate la cel de-al 18-lea an, sunt un reper pentru industrie şi o oportunitate pentru instituţiile financiare din întreaga lume de a se întâlni şi a-şi celebra realizările.

The Banker este o revistă financiară lunară, parte a Grupului FT. Oferă informaţii economice şi financiare pentru sectorul financiar mondial şi şi-a construit o reputaţie în privinţa stilului de jurnalism incisiv şi obiectiv.

UniCredit Bank este parte a UniCredit, bancă comercială paneuropeană puternică, cu un sistem integrat de servicii de banking Corporate şi de Investiţii, oferind bazei de 25 milioane de clienţi o reţea unică vest-, central- şi est-europeană. Grupul este prezent în România prin: UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management şi UniCredit Business Integrated Solutions.

×
Subiecte în articol: unicredit banca anului the banker