x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Uniunea Europeană a devenit o cochilie goală, unde contează doar Germania şi Franţa

Uniunea Europeană a devenit o cochilie goală, unde contează doar Germania şi Franţa

de Daniel Ionaşcu    |    08 Aug 2011   •   13:59

Dupa ce Uniunea Europeana (UE) a a salvat rand statele slabe de la periferia zonei euro, respectiv Grecia, Irlanda si Portugalia iar Banca Centrala Europeana (BCE) a inceput sa cumpere de urgenta obligatiuni ale Italiei sI Spaniei, jocul banilor face ca blocul comunitar sa se transforme din ce in ce mai mult intr-o cochilie goala in care conteaza ce au de zis doar Germania si Franta.

Liderii celor doua state, cancelarul german Angela Merkel si presedintele francez Nicolas Sarkozy, se implica din ce in ce mai activ in dirijarea politicii celorlalte state europene, preluand haturile la presiunile pietei, pentru o mai mare integrare fiscala a UE.

Dupa ce economiile a treia si a patra ale zonei euro, respectiv Italia si Spania, au inceput sa aiba ele insele probleme cu dobazile, ajunse la niveluri-record, Germania sI Franta raman scheletul pe care se bizuie toata constructia europeana.

Cei doi au fost cei care au orchestrat salvarea Greciei, au impus bancilor sI investitorilor privati sa preia o parte din povara salvarii statului elen sI au fortat Banca Centrala Europeana (BCE) sa accepte in continuare drept colateral titluri de stat grecesti pentru ca bancile din aceasta tara sa aiba acces in continuare la finantare sI sa nu intre in faliment.

Cei doi lideri europeni au impus sI Irlandei un plan de salvare de 85 de miliarde de euro pentru a-si salva propriile banci, dupa ce deficitul acestui stat ajunsese la 30% din produsul intern brut (PIB) sI ameninta stabilitatea financiara.

Merkel a vrut sa scurteze concediile grecilor iar Sarkozy a luat de fiecare data apararea monedei euro atunci cand presiunile pietei cereau masuri de asigurare.

Pietele financiare mondiale au deschis astazi cu un soc, dupa ce vineri agentia Standard&Poors a decis retrogradarea ratingului SUA de la "AAA' la "AA+', masura aprig contestata de autoritatile americane.

×