x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Vacanta pentru amorezi, pe litoral

Vacanta pentru amorezi, pe litoral

21 Ian 2005   •   00:00

Vacanta pentru amorezi, pe litoral

ECONOMIC
SFANTUL VALENTIN - Agentiile au pregatit deja oferte Perechile de indragostiti pot petrece cateva zile in tara sau in strainatate, intr-un sejur de neuitat. Agentiile de turism au pregatit deja oferte tentante de Sfantul Valentin pe litoralul Marii Negre, in statiuni si peste hotare, in Elvetia, Cehia sau Germania.
IOHANNA ONACA PURDEA

ROMANTIC. La munte, la mare, sau in strainatate, de ziua indragostitilor, important este sa fiti cu persoana iubita
Mai sunt trei saptamani pana la ziua indragostitilor, Sfantul Valentin sau Valentine’s Day, care, desi "importata" de curand, a devenit o zi sarbatorita din ce in ce mai multi romani. Agentiile de turism au lansat deja numeroase oferte, care mai de care mai atractive pentru cuplurile indragostite. Perechile sunt asteptate sa-si aleaga pachete turistice in tara sau in strainatate pentru a petrece un week-end romantic in doi in mijlocul naturii.

LA MALUL MARII. Cei care iubesc marea si doresc sa o vada chiar in plina iarna au ocazia sa sarbatoreasca Sfantul Valentin in statiunea Eforie Nord. Pachetul cuprinde doua zile de cazare cu pensiune completa la o vila de patru stele, la pretul de 3,5 milioane de lei/persoana. Cateva zile alaturi de persoana iubita va puteti petrece si in statiunea Mamaia, intr-o atmosfera calda si romantica. Un sejur cu doua nopti de cazare la un hotel de patru stele costa 160 de euro de persoana. Oferta include cazare in garsoniera, doua mic-dejunuri, o cina romantica, sampanie la sosire si acces gratuit la sauna, piscina, fitness si jacuzzi. Cei care doresc sa petreaca mai mult timp cu jumatatea lor pot opta pentru un sejur prelungit la malul marii. Daca alegeti un pachet cu trei nopti de cazare la un hotel de patru stele din Mamaia, mai puteti ramane inca o noapte fara sa mai platiti. Pretul este de 205 euro de persoana si cuprinde patru mic-dejunuri, o cina romantica, o sticla de sampanie si o sedinta de masaj.

LA AER CURAT. Cei care aleg muntele si doresc sa se relaxeze cateva zile la Breaza au la dispozitie mai multe oferte. Preturile variaza intre 80 si 100 de euro pe noapte de persoana pentru un sejur de doua zile. O minivacanta de neuitat puteti petrece si la un hotel de patru stele din Gura Humorului, la pretul de 82 de euro de persoana. Cuplurile vor fi tratate regeste: indragostitii vor fi cazati in camera matrimoniala, iar gazdele vor oferi trandafiri si bomboane de ciocolata, o sticla de sampanie, o cina romantica si un desert- surpriza. Ce poate fi mai romantic si mai frumos decat o plimbare cu sania trasa de cai si o imbratisare langa un foc urias de tabara? Cuplurile se pot bucura de aceste surprize la Tusnad. Aici un sejur de patru zile la un hotel de trei stele costa 4,36 milioane de lei de persoana. In apropiere se afla si o partie de schi pentru incepatori, precum si o partie de sanius.

OFERTA
Indragostitii care doresc sa isi ofere un cadou special de Sfantul Valentin isi pot rezerva locuri pentru un week-end romantic la Praga, in Cehia. Pachetul pentru o persoana costa 450 de euro si cuprinde transportul cu avionul si trei nopti de cazare la un hotel de patru stele, situat in apropiere de centrul istoric al orasului. Agentiile ofera sejururi romantice pentru cupluri si in alte perioade. Un sejur de trei zile costa 198 de euro de persoana la Bad Baderkesa, 188 de euro la Coburg, in jur de 230 de euro de persoana la München, in functie de hotel si serviciile oferite.
×
Subiecte în articol: economic persoană