x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Varujan Vosganian: Avem rezerve privind acest procent de 2% al contribuţiei de solidaritate, vom vorbi cu PSD

Varujan Vosganian: Avem rezerve privind acest procent de 2% al contribuţiei de solidaritate, vom vorbi cu PSD

21 Oct 2017   •   17:40
Varujan Vosganian: Avem rezerve privind acest procent de 2% al contribuţiei de solidaritate, vom vorbi cu PSD

Vicepreşedintele ALDE Varujan Vosganian a declarat sâmbătă, la Oradea, că Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor are rezerve în legătură cu procentul de 2% - contribuţie de solidaritate socială, lansat recent în spaţiul public, şi a precizat că la începutul săptămânii viitoare ar urma să aibă loc discuţii pe acest subiect cu social-democraţii. 

"Alaltăieri a mai apărut o idee privind contribuţia de solidaritate, precizez nu e vorba de taxa de solidaritate, ci e vorba de o contribuţie de solidaritate, de 2%. Din cauza acestui anunţ, eu mi-am anulat ieri (vineri - n.r.) o întâlnire pe care o aveam cu sindicatele şi cu patronatele la Iaşi, pentru că nu am vrut să spun în faţa sindicatelor şi patronatelor lucruri pe care trebuie să le spun partenerilor de alianţă. Avem rezerve în legătură cu acest procent de 2% şi vrem să ştim exact de unde provine", a precizat, într-o conferinţă de presă, Varujan Vosganian. 

Vicepreşedintele ALDE a precizat că nu s-a întâlnit cu partenerii de coaliţie, urmând, probabil, să aibă loc discuţii pe această temă în cursul zilei de luni. 

El a amintit "acele decalaje de atitudine şi nepotrivire" cu PSD pe tema impozitării gospodăriilor, a taxei de solidaritate şi a impozitului pe cifra de afaceri, la care, în urma demersurilor ALDE şi cu sprijinul mediului de afaceri, s-a renunţat. 

"Vreau să spun un lucru clar: noi nu dorim să rupem alianţa cu PSD. Este o chestiune de onoare politică. Nici nu mai ştiu de câte ori am fost întrebat când rupeţi alianţa şi când începeţi conflictele dintre voi. ALDE nu este un partid conflictual. De fiecare dată când au existat nepotriviri, noi le-am soluţionat şi fără să abandonăm de la principiile noastre", a arătat Vosganian. 

ALDE a organizat sâmbătă la Oradea o reuniune regională în cadrul proiectului demarat în urmă cu o lună de profesionalizare şi dezvoltare internă, pregătiri intense pe zona de comunicare şi, mai ales, comunicare online. Au participat 150 de reprezentanţi ai organizaţiilor din Bihor, Sălaj, Satu Mare, Bistriţa Năsăud şi Maramureş. 

Vosganian a subliniat, în context, că informaţia este principala resursă a viitorului şi că partidele trebuie să aibă un management corect al informaţiilor, cu baze de date, evaluare, corelaţii şi furnizare la timp. 

"Informaţia, comunicarea şi limpezimea ideilor - acesta este mesajul pe care l-am transmis tinerilor noştri. Noi, ALDE, nu ne numărăm printre cei care aruncă catapulte în spaţiul public cu tot felul de idei năstruşnice. Observaţi că nici Călin Tăriceanu şi nici eu, în spaţiul public, nu spunem lucruri pe care a doua zi să le contrazicem sau să le retragem. Cred că politica şi politicile trebuie să meargă împreună. (...) Cu aceşti tineri încercăm să reparăm o carenţă gravă a mediului politic românesc. Sperăm că, atunci când ei vor ajunge ca noi, politica românească nu va mai fi un eveniment important doar în campanii electorale", a afirmat Varujan Vosganian. AGERPRES

×