x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Vasilescu: Băncile greceşti nu scot bani din România.

Vasilescu: Băncile greceşti nu scot bani din România.

de Daniela Ivan    |    31 Mai 2011   •   11:13

Este o iluzie faptul ca bancile grecesti si-ar putea retrage capitalul din bancile romanesti din cauza unor probleme financiare, sustine Adrian Vasilescu, consilierul Guvernatorului Bancii Nationale a Romaniei (BNR).

" In Romania nu exista banci grecesti, ci banci romanesti cu capital grecesc, ceea ce este cu totul altceva. Bancile romanesti cu capital grecesc sunt supravegheate de BNR. Este o iluzie ceea ce se vehiculeaza, cum ca tot capitalul grecesc prezent in bancile din Romania ar pleca de aici. Banii lor sunt in creditele populatiei. Unde sa se duca?", a declarat Vasilescu.

In Romania activeaza patru banci grecesti importante: Alphabank, Bancpost, detinuta de EFG Eurobank, Piraeus Bank si Banca Romaneasca, parte a grupului NBG, dar si cateva mai mici ( Emporiki, Marfin Bank, ATE Bank). Toate aceste banci detin un sfert din totalul activelor (preponderent credite) din totalul pietei bancare autohtone. Bancile grecesti care detin entitati financiare in Romania sunt National Bank of Greece, Eurobank, Alpha Bank, Piraeus Bank si Agricultural Bank of Greece, toate cu probleme in Grecia.

Acestea sunt puternic influentate de situatia generala din Grecia si in situatia in care va scadea ratingului suveran al Greciei, aceasta va duce probabil la o noua retrogradare a ratingurilor pe termen lung ale celor cinci banci elene.

Oficialii BNR ne asigura ca problemele de la bancile din Grecia nu se pot translata la ficele lor din Romania. Bancile grecesti din Romania au indicatorii de lichiditate si solvabilitate la niveluri confortabile si au planuri de rezerva pentru situatii neprevazute, a declarat recent Florin Georgescu, prim-viceguvernatorul Bancii Nationale a Romaniei. Potrivit acestuia toate bancile grecesti din Romania au solvabilitatea peste 11%, in timp ce pe sistem bancar solvabilitatea este peste 14%.

×
Subiecte în articol: bănci piraeus bank banci grecesti