x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Veniturile din privatizare, în scădere

Veniturile din privatizare, în scădere

de Elena Stan    |    20 Feb 2011   •   17:54
Veniturile din privatizare, în scădere
Sursa foto: Dan Marinescu/Jurnalul Naţional

152912-dm-20110112121457007.jpgAutoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului estimează că anul acesta veniturile din activitatea de privatizare şi din administrarea participaţiilor statului vor fi cu circa 30% mai mici decât în 2010, ajungând la circa 100 de milioane de lei.

Anul trecut, AVAS a realizat circa jumătate din ce era prevăzut în bugetul de venituri şi cheltuieli. "Conform Contului de execuţie a bugetului de venituri şi cheltuieli pentru perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2010, AVAS a obţinut venituri totale de 187 de milioane de lei, adică doar 47,32% din prevederile bugetare, respectiv 395 de milioane de lei. AVAS a ob­ţinut din activitatea de privatizare şi administrare a participaţiilor sta­tului un cuantum de 142,5 milioane de lei, iar prin aplicarea metodelor reglementate de OUG nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, precum şi din derularea procedurii insolvenţei, încasări din valorificarea creanţelor preluate în cuantum de 40,5 milioane de lei", potrivit informaţiilor furnizate de AVAS.


În proiectul de buget al AVAS pe anul 2011 sunt estimate venituri totale de 265 de milioane de lei. Cea mai mare parte din veniturile de anul acesta ale AVAS vor proveni din activitatea de postprivatizare, respectiv 120,26 milioane de lei, urmate de încasările din activitatea de privatizare – 50,33 de milioane de lei, 45,2 milioane de lei din valorificarea creanţelor preluate, 49,19 milioane de lei reprezintă venituri din activitatea de administrare a participaţiilor statului. "Nu se poate face o estimare ri­guroasă a veniturilor ce se vor obţine din valorificarea pachetelor de acţiuni privatizabile din portofoliu, având în vedere faptul că structura portofoliului privatizabil al AVAS se caracterizează printr-o dinamică permanentă, precum şi luând în consi­de­rare condiţiile economico-financiare dificile din me­diul de afaceri. Suma obţinută din pri­vatizarea societăţilor din portofo­liul AVAS poate avea un trend cres­cător sau descrescător în funcţie de modul în care se va reuşi încheierea tran­zacţiilor", se men­ţio­nea­ză în răspunsul primit de la AVAS.

În prezent, AVAS deţine în portofoliu pachete de acţiuni la 366 de societăţi comerciale privatizabile. Dintre acestea, statul deţine pachete majoritare de acţiuni la 19 societăţi, din care patru sunt companii de cer­ce­tare – dezvoltare (respectiv Casstil, Ceprohart, ICTCM şi INAR), la restul societăţilor statul deţinând pachete minoritare. Tot în portofoliul AVAS se mai regăsesc şi pachete de acţiuni la 373 societăţi comerciale aflate în procedura insolvenţei/lichidării vo­luntare sau în procedură de dizolvare.

Anul trecut, AVAS a încheiat doar şase contracte de vânzare-cumpărare de acţiuni (Upruc Utch SA Făgăraş, Trocadero SA Bucureşti, Aqua Proiect SA Bucureşti, Industriali­za­rea Laptelui SA Bistriţa, Marmosim SA Simeria, Moldoplast SA Iaşi). Cu toate acestea, AVAS a publicat mai multe anunţuri de vânzare de acţiuni, însă fără succes deoarece nu s-a pri­mit nici o ofertă, ori ofertantul nu a în­de­plinit toate condiţiile de admitere la licitaţie.

"Până pe 20 octombrie 2010 au fost lansate anunţurile pri­vind in­ten­ţia AVAS de a scoate la pri­va­ti­za­re/vânzare un număr de 12 pa­chete ma­joritare şi 90 pachete mi­noritare. În noiembrie 2010, AVAS şi-a exprimat intenţia de a privatiza alte pa­chete minoritare de acţiuni deţinute la 30 de societăţi comercia­le. Ca urmare a publicităţii primare, AVAS aşteaptă scrisorile de intenţie ale investitorilor", potrivit AVAS. Pentru recuperarea creanţelor de­ţi­nute asupra debitorilor aflaţi în pro­ce­dură de executare silită, AVAS a emis 20 de ordine de blocare asupra unui număr de 15.491 debitori, a ins­tituit 10 sechestre asupra bunurilor afla­te în patrimoniul debitorilor, a efec­tuat mai multe deplasări în teritoriu etc.

×
Subiecte în articol: AVAS