x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Victor Ponta despre banii împrumutaţi de România

Victor Ponta despre banii împrumutaţi de România

03 Apr 2018   •   06:48
Victor Ponta despre banii împrumutaţi de România

Banii împrumutaţi de România şi aruncaţi de guvernele Dragnea ajung la suma împrumutată de Băsescu de la FMI în 2010, susţine fostul premier Victor Ponta, într-o postare pe Facebook.

 

"V-aţi întrebat vreodată de unde dăm aceşti bani înapoi? Vindem Lacul Belina, firma Teldrum, casele din Brazilia sau din Teleorman sau din Sinaia, fondurile de vânătoare? Nu cred - din păcate! Iar banii o să îi dăm înapoi din buzunar pentru că nu sunt investiţi în ceva productiv, ci doar în cumpărarea unor şefi de partid şi unor jurnalişti care să ţină Sistemul de Putere al "Grupului de la Teleorman"! Noi suntem ţinuţi prizonieri la televizor cu tot felul de poveşti despre TRECUT (azi s-a trezit din somn şi Procurorul General "Nea Gusti" Lazăr să cerceteze evenimentele de la Revoluţie). Ce a fost acum 30, 20, 10 ani. Între timp nu avem voie şi nici cum să vorbim despre PREZENT - cum este guvernată ţara, cum doar suntem minţiţi cu tupeu nemărginit despre investiţii care se fac doar în hârtii, despre fonduri europene care se absorb doar în emisiunile tv plătite de câte un ministru, despre salarii şi pensii care cresc în discursuri sforăitoare şi scad odată cu inflaţia şi creşterea tuturor preţurilor", a scris Ponta luni pe pagina sa de socializare.

Liderul Pro România consideră că trebuie vorbit despre viitor. "Şi mai ales nu avem voie să vorbim de VIITOR - unde trebuie să plătim toţi banii împrumutaţi acum ca să acopere prostia şi demagogia celor care ne guvernează. Cineva priceput mi-a făcut recent un calcul matematic din care rezultă că banii împrumutaţi de România şi aruncaţi pe prostii inutile de către Guvernele Dragnea 1, 2 şi 3 în 2017 - 2018 ajung deja la suma împrumutată de Băsescu de la FMI în 2010! Suntem chiar blestemaţi să repetăm toate tragediile trecutului sau chiar ne merităm soarta?", a mai scris fostul premier.

Reacţia lui Ponta vine după ce a apărut o informaţie conform căreia Ministerul Finanţelor Publice a planificat în aprilie 2018 împrumuturi de la băncile comerciale de aproximativ 3,82 miliarde de lei, din care 3,4 miliarde de lei prin licitaţii de obligaţiuni de stat şi certificate de trezorerie, la care se poate adăuga suma de 420 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni. Sumele vor fi destinate refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat. Conform prospectelor de emisiune, MFP are în program o licitaţie, în data de 16 aprilie, pentru certificate de trezorerie cu discount în sumă de 600 de milioane de lei, pe un an. AGERPRES

×