x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Videanu scoate, încă o dată, Avioane Craiova la privatizare

Videanu scoate, încă o dată, Avioane Craiova la privatizare

27 Sep 2009   •   00:00

Guvernul va elabora o nouă strategie de privatizare a companiei Avioane Craiova (AVIO), după ce negocierile cu singurul potenţial cumpărător, compania italiană Alenia Aeronautica, au eşuat în vara acestui an.

Intenţia este prezentată într-un document ministerial obţinut de MEDIAFAX şi care prezintă planurile de restructurare a companiilor din portofoliul Ministerului Economiei. "La societatea comercială Avioane Craiova, se va analiza o nouă strategie pentru revitalizarea şi privatizarea acesteia", se arată în document.

La ultima tentativă de privatizare, compania italiană Alenia Aeronautica a oferit un milion de euro pentru acţiunile deţinute de stat la Avioane Craiova şi şi-a asumat investiţii tehnologice de până la 18 milioane euro, dar a refuzat să suporte datoriile fabricii, de circa nouă milioane euro, şi a cerut garantarea eventualelor despăgubiri.

Mircea Ursache, preşedintele AVAS a declarat, marţea trecută că Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), aflat în subordinea Ministerului Economiei, ar trebui să ia "foarte, foarte repede" o decizie privind reluarea procesului de privatizare la Avioane Craiova, întrucât creditorii ar putea cere în curând insolvenţa companiei.

Avioane Craiova a fost înfiinţată în anul 1972, având ca principal domeniu de activitate construcţia şi reparaţia de aeronave şi nave. Ministerul Economiei deţine 80,97% din capitalul societăţii. Compania este listată pe piaţa Rasdaq a Bursei de Valori Bucureşti, are un capital social de 2,28 milioane lei, împărţit în 915.484 acţiuni, fiecare cu o valoare nominală de 2,5 lei.

×
Subiecte în articol: economic