Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Niciuna din strategii nu a fost transpusă în practică, iar lipsa rezultatelor este vizibilă: termocentralele româneşti au în proporţie de 80% durata de viaţă depăşită, mai mult de jumătate din liniile electrice trebuie înlocuite, marile proiecte energetice vehiculate de autorităţi în ultimii 20 de ani au rămas doar pe hârtie, iar necesarul investiţional creşte de la un an la altul, în condiţiile în care restanţele se tot adună. Odată cu venirea sezonului rece, limitele Sistemului Energetic Naţional vor fi testate din nou la maxim, dar nimeni nu poate spune dacă va mai rezista încă o iarnă. Pariurile se fac deja.
Sectorul energetic românesc a fost în mod sistematic neglijat în ultimii 20 de ani, nefiind considerat o componentă esenţială a infrastructurii, dar şi din cauza faptului că investiţiile în acest sector se recuperează în perioade lungi, 15-30 ani. Nota de plată pentru instalarea unor noi capacităţi de producere a energiei electrice în perioada 2011-2035 urma să se ridice la circa 30 de miliarde de euro, conform strategiei din acea perioadă. Acum, în 2018, după ce toate proiectele majore au fost ratate, scenariile de dezvoltare estimează investițiile totale în sectorul energetic între 15 și 30 miliarde de euro până în 2030.
Sectorul termo, sub presiunea lui 80%
Cel mai afectat sector de lipsa investiţiilor este cel termoenergetic. Conform Strategiei energetice pentru perioada 2007-2020, în 2007 circa 80% din grupurile termoenergetice aveau durata de viaţă expirată, ele fiind construite în intervalul 1970-1980. Din cauza tehnologiilor depăşite, ele aveau performanţe reduse, reprezentând 65-70% din randamentul grupurilor moderne, care funcţionau la acea dată în cele mai multe ţări europene dezvoltate. Pentru remedierea situaţiei, Strategia lua în calcul realizarea în perioada 2008-2020 a unor grupuri noi cu o putere instalată de circa 3.000 MW, în paralel urmând să fie casate grupuri cu o putere instalată de circa 2.900 MW. În 2011, conform Strategiei revizuite pentru perioada 2011-2035, aflam că grupurile termoenergetice erau expirate tot în proporţie de 80%. Acelaşi procent îl regăsim şi în ultima Strategie care vizează perioada 2018-2030, cu perspectiva anului 2050. Până în 2018 fusese pus în funcţiune doar un grup cu o putere instalată de 600 MW (realizat de OMV Petrom), iar casarea celor 2.900 de MW a rămas o poveste.
Planuri rupte de realitate pentru Hidroelectrica
Compania Hidroelectrica este perla sistemului energetic românesc. În ultimii ani, rezultatele sale financiare au bătut record după record, lucru greu de imaginat în urmă cu circa 10 ani când compania intra în insolvenţă, fiind foarte aproape de faliment din cauza contractelor păguboase pentru ea încheiate cu celebrii “băieţi deştepţi” din energie. În 2007, grupurile hidroenergetice cu durata de viaţă depăşită totalizau o putere instalată de 6.450 MW, ceea ce reprezenta circa 31% din puterea instalată totală, dar planurile de dezvoltare trasate pentru companie erau măreţe, dar rupte de realitate. Strategia din 2007 stabilea retehnologizarea până în 2010 a unor hidrocentrale cu o putere instalată de aproximativ 1.135 MW şi construirea până în 2020 a altora cu o putere instalata de 759 MW. Patru ani mai târziu, odată cu revizuirea Strategiei energetice din 2007, grupurile hidroenergetice cu durata de viaţă depăşită totalizau tot 31% din puterea instalată totală. Mai mult, din cei 759 MW noi care urmau să intre în reţea până în 2020, până în 2018 nu intraseră decât 416 MW, capacitatea instalată crescând astfel de la 6.325 MW la 6.741 MW . În schimb, noua Strategie din 2018 vorbeşte de instalarea a peste 1.000 MW până în 2030, astfel încât să se ajungă la o putere instalată de 7.490 MW.
Reţelele electrice şi de gaze, un deceniu de regres
În 2007, statistica ANRE arăta că reţelele electrice de distribuţie erau caracterizate printr-un grad avansat de uzură, circa 65% din acestea fiind afectate. De asemenea, 69% din lungimea totală a Sistemului Naţional de Transport al Gazelor Naturale avea durata normată de funcţionare depăşită, iar din totalul staţiilor de reglare şi măsurare, aproximativ 27% erau în funcţiune de peste 25 ani. Patru ani mai târziu, în 2011, procentul reţelelor de distribuţie a energiei cu un grad avansat de uzură era tot de 65%, în timp ce reţeaua de transport a gazelor naturale cu durata de viaţă expirată scăzuse la 60%. În lipsa unor investiţii susţinute, în 2018, aproape 84% din liniile electrice aeriene erau expirate, având anul punerii în funcţiune în perioada 1960-1979, în condiţiile în care durata de viaţă normată a liniilor este de 48 de ani. Lucrurile nu arată prea bine nici în ceea ce priveşte reţeaua de transport al gazelor, unde 72% din cei peste 13.000 de kilometri de conducte aveau nevoie de reabilitări şi modernizări.
Marile proiecte, plimbate de la o strategie la alta
Strategia din 2018 are ca ţinte investiţionale finalizarea grupurilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă, construirea hidrocentralei cu acumulare prin pompaj de la Tarniţa-Lăpuşteşti, construirea unui grup de 600 MW la termocentrala Rovinari şi realizarea complexului hidrotehnic Turnu Măgurele-Nicopole. Niciunul dintre aceste proiecte nu este nou, ele fiind amânate sau chiar abandonate pe termen lung de statul român, aşa cum este cazul hidrocentralei de la Turnu Măgurele, proiect apărut înainte de 1989. Construcţia celor două reactoare de la centrala atomoelectrică de la Cernavodă apare şi în Strategia energetică din 2007, dar timp de mai bine de 10 ani proiectul a fost bâlbâit de autorităţi. Acelaşi lucru este valabil şi pentru hidrocentrala de 1.000 MW de la Tarniţa-Lăpuşteşti. Între timp însă, se pare că proiectul construirii unei hidrocentrale de 30 MW pe râul Tisa, care figura ca o prioritate în 2007, a fost abandonat de Ministerul Energiei, după ce acesta nu mai apare în noua Strategie din 2018. În ceea ce priveşte proiectul construirii unui grup termo de 600 MW la Rovinari, acesta datează din anul 2012 şi ar fi trebuit finalizat în 2019, dacă s-ar fi respectat calendarul iniţial. Constructorul selectat, încă din 2014, pentru realizarea acestui proiect, estimat la acea dată la un miliard de dolari, era compania chineză China Huadian Engineering. Noul termen pentru punerea în funcţiune a grupului este definit vag, precizându-se doar “după 2020”, în ultima Strategie.
Lipsa unei strategii în sectorul energetic va duce la căderea sistemului, iar specialiştii chiar fac pariuri când va avea loc primul black-out. (…) Să nu ne facem mari iluzii că Strategia energetică va aduce ceva nou sau va rezolva ceva, iar documentul care este în dezbaterea grupurilor parlamentare în acest moment este acelaşi, cosmetizat pe ici, pe colo, acelaşi care a fost publicat şi acum un an, şi acum doi ani. Nu vine să pună degetul pe rană şi să zică: «Mâine ne apucăm de 3 şi 4 (reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă - n.r.), poimâine facem Tarniţa». Sunt doar nişte idei generale, acelaşi concept în care nu se ia o decizie politică. Silvia Vlăsceanu, director al Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE)
24.738 MW erau instalaţi în Sistemul Energetic Naţional în 2017, după ce în 2007 erau 17.630 MW, creşterea provenind în cea mai mare parte de la puterea instalată în unităţile de producere a energiei regenerabile.
Puterea instalată (MW) deţinută de Hidroelectrica şi investiţiile (mil. lei)
Crt. 2012 2013 2014 2015 2016 2017
Putere 6.470 6.464 6.443 6.435 6.432 6.444
Investiţii 760 260 193 172 182 405
Performanţele anului 2007
- 80% din grupurile termo, expirate;
- 31% din grupurile hidro, expirate;
- 65% din liniile electrice, expirate;
- 69% din reţelele de transport al gazelor, expirate.
Performanţele anului 2011
- 80% din grupurile termo, expirate;
- 31% din grupurile hidro, expirate;
- 65% din liniile electrice, expirate;
- 60% din reţelele de transport al gazelor, expirate.
Performanţele anului 2018
- 80% din grupurile termo, expirate;
- 31% din grupurile hidro, expirate;
- 84% din liniile electrice aeriene, expirate;
- 72% din reţelele de transport al gazelor, expirate.
