x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Vlădescu: Dacă economia scade, mărim taxele

Vlădescu: Dacă economia scade, mărim taxele

11 Iun 2010   •   00:00
Vlădescu: Dacă economia scade, mărim taxele
Sursa foto: Christian Silva/Jurnalul National

Dacă situaţia economică va continua să se degradeze, românii nu vor scăpa de creşterea taxelor. Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu a declarat că, în cazul în care va exista o scădere economică de pînă la 2%, atunci statul va creşte taxele şi impozitele.



Pentru a nu apărea modificări în acest domeniu, este nevoie ca economia românească să rămînă cu creştere 0 sau de - 1%, anunţă Antena3. Vlădescu a explicat şi că în contextul crizei financiare, cheltuielile de achiziţii vor fi eliminate, aşa că nu se pune problema achitării avioanelor multirol.

Guvernul a propus, deja, unele măsuri pentru diminuarea declinului economic prognozat pentru ţara noastră. Potrivit Executivului, salariile bugetarilor vor suferi o tăiere de 25%, iar pensionarii vor primi o pensie mai mică cu 15% în fiecare lună. Nu vor scăpa de furia reducerilor nici şcolarii ce primesc alocaţii sau şomerii.

×
Subiecte în articol: observator