x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Voiculescu: Răspundere penală pentru Boc

Voiculescu: Răspundere penală pentru Boc

04 Oct 2010   •   00:00
Voiculescu: Răspundere penală pentru Boc

Senatorul Dan Voiculescu consideră că se impune depunerea unei plângeri penale împotriva primului-ministru, domnul Emil Boc, pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 249, Cod Penal, ca urmare a dezastrului economic şi social produs de actualul Guvern.

"Incompetenţa şi ezitările Guvernului Boc au prăbuşit economia naţională şi au determinat sărăcirea în masă a românilor. Doar impozitul minim a falimentat peste 150.000 de firme. Cineva trebuie să plătească pentru aceste drame. Boc este autorul direct al dezastrului şi va trebui să răspundă în justiţie pentru faptele sale", a declarat Dan Voiculescu. Conform Codului Penal, infracţiunea de neglijenţă în serviciu, dacă a avut consecinţe deosebit de grave, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 10 ani.

×
Subiecte în articol: economic